În multe sisteme publice de sănătate din lume, terapia psihologică a ajuns să semene tot mai mult cu un „produs standard”. Însă, această abordare ar putea lăsa în urmă pacienți vulnerabili.
În spitale și programe publice precum NHS Talking Therapies din Marea Britanie sau în sistemele de asigurări private, cea mai frecvent recomandată formă de intervenție psihologică este terapia cognitiv-comportamentală (TCC).
Deși există numeroase alte școli terapeutice, de la psihanaliză și terapie umanistă până la abordări existențiale sau corporale, acestea rămân marginale în comparație cu TCC.
Specialiștii atrag atenția că această dominație nu reflectă neapărat superioritatea clinică a metodei, ci mai degrabă modul în care este organizată cercetarea și finanțarea în sănătatea mintală, conform Medical Xpress.
În ultimele decenii, evaluarea tratamentelor psihologice a fost modelată după logica medicamentelor. În centrul acestui sistem se află studiul randomizat controlat (RCT), considerat standardul de aur pentru dovezi științifice.
În acest tip de studiu:
Modelul funcționează excelent pentru medicamente, unde:
Însă în cazul terapiei psihologice, lucrurile sunt mult mai fluide: durata variază, obiectivele se schimbă în timp, iar intervenția este adaptată constant la pacient.
Criticii acestui model susțin că terapia nu poate fi evaluată corect prin aceleași criterii ca un medicament.
Spre deosebire de un tratament farmacologic, terapia:
Cu toate acestea, studiile clinice reduc adesea rezultatele la indicatori simpli, scoruri de anxietate, calitatea somnului sau nivelul depresiei, pierzând din vedere dimensiunile mai subtile ale vindecării psihologice.
Cercetările calitative arată că mulți pacienți nu merg la terapie doar pentru reducerea simptomelor.
Ei caută:
Însă aceste obiective sunt greu de cuantificat și sunt adesea ignorate în studiile care stau la baza ghidurilor medicale oficiale.
Instituții precum NICE (National Institute for Health and Care Excellence) din Marea Britanie sau organismele de sănătate mintală din SUA se bazează în principal pe rezultatele studiilor randomizate atunci când stabilesc recomandările oficiale.
Asta înseamnă că terapiile care „se potrivesc” cel mai bine cu formatul acestor studii, adică cele standardizate, ușor de măsurat și replicat, ajung să fie preferate în sistemele publice.
Terapia cognitiv-comportamentală s-a adaptat rapid la acest model de cercetare. Structura sa relativ rigidă, pe etape și obiective clare, a făcut-o ușor de testat în studii clinice.
Acest lucru a contribuit la:
Însă această „compatibilitate științifică” nu înseamnă automat că alte forme de terapie sunt mai puțin eficiente, ci că sunt mai greu de măsurat în același cadru.
Programe precum NHS Talking Therapies colectează unele dintre cele mai mari baze de date despre rezultate în sănătatea mintală din lume.
Cu toate acestea, datele observaționale și experiențele pacienților au o influență mai mică în elaborarea ghidurilor decât studiile controlate.
Mai mult, cercetarea sugerează că multe forme de terapie au rezultate comparabile, însă diferențele dintre ele nu sunt întotdeauna surprinse de metodologia actuală.
Tot mai mulți cercetători din psihiatrie atrag atenția că terapia nu ar trebui tratată ca un medicament standardizat, iar evaluarea ei exclusiv prin studii randomizate poate limita diversitatea opțiunilor disponibile pentru pacienți.
În centrul dezbaterii rămâne o întrebare esențială: măsurăm cu adevărat vindecarea sau doar ceea ce poate fi ușor transformat în cifre?
O schimbare de perspectivă în sănătatea mintală
Direcția propusă de cercetători nu este abandonarea dovezilor științifice, ci extinderea lor: integrarea studiilor clinice cu date reale din practică și cu experiența directă a pacienților.
Pentru că, în final, terapia nu este un medicament, iar mintea umană nu răspunde întotdeauna la standarde fixe, oricât de bine ar fi ele construite.
Ședințele de terapie online funcționează cu adevărat? Studiul care dă peste cap tot ce credeam despre psihoterapia online.
Mănânci emoțional fără să știi? Care este adevărata cauză din spatele kilogramelor în plus.
