Pacient cu arsuri pe 55% din corp, transportat în Italia cu o aeronavă

Pacientul a fost adus la avion cu ambulanța, încărcat în aeronava Spartan și transportat în Italia. Foto: MApN
Pacientul a fost adus la avion cu ambulanța, încărcat în aeronava Spartan și transportat în Italia. Foto: MApN

Un pacient cu arsuri pe 55% din suprafaţa corpului a fost transferat, luni, 1 iulie, di-de-dimineață, cu o aeronavă militară românească la un spital din Italia.

Arsuri, transportat. Un pacient care a suferit arsuri pe 55% din suprafața corpului a fost transprotat în dimineața acestei zile, 1 iulie, cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române la un spital din Italia, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, citat de Agerpres.

"Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a aprobat ca o aeronavă de tip C-27J Spartan, aparţinând Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, să efectueze, luni, începând cu ora 6,30, o misiune umanitară de urgenţă pe ruta Bucureşti - Timişoara - Rimini (Italia), pentru preluarea şi transferul unui pacient care a suferit arsuri pe 55% din suprafaţa corpului.
Misiunea se efectuează la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne", se precizează în comunicatul postat pe site-ul ministerului amintit.

Echipajul aeronavei a fost alcătuit din următorii: căpitan-comandorul Ovidiu Dragomir, locotenent-comandorul Daniel Motoroiu, maistrul militar Bogdan Zaharia, locotenent-colonelul medic Dragoş Tudose şi plutonierul asistent Elena Călin.

Articole Recomandate
Comentarii
Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta


Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2019 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
sanatate.n-nxt.24