Vaccinul Epigraph, pas major spre imunizarea universală împotriva gripei umane, porcine și aviare
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
La 104 ani, celebrul filosof și eseist român Mihai Șora are un mesaj pentru cei care-l tot bâzâie la cap cu întrebarea: te vaccinezi?
„Sunt întrebat (mai înțepat sau mai duios) dacă mă voi vaccina.
Credeam că este limpede și toți cei care – alfabetizați din fragedă pruncie – trec pe aici chiar înțeleg ce scriu negru pe alb ori spun cu voce tare, cât să ajungă pân’ la Moscova, Beijing sau Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysiliogogogoch.
Firește că o voi face, îndată ce-mi va veni rândul. Țâfna (la limita isteriei) care s-a înstăpânit pe unii dintre români chiar nu-și are rostul în vremurile acestea apăsătoare de pandemie (și, de altfel, în nicio altă împrejurare).
Tare obositoare trebuie să fie o viață dusă cu pușca mereu pe umăr, în neîncredere, trufie, sfidare a inteligenței și a respectului de sine”, a scris Mihai Șora pe pagina sa de Facebook.
Vaccinul care ar putea eradica gripa. Are efect și împotriva altor boli.
Vaccinarea anti-COVID este recomandată în continuare. Această categorie de persoane ar trebui să se vaccineze anual.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
EMA aprobă două noi vaccinuri împotriva febrei catarale ovine, numită şi boala limbii albastre.
O nouă abordare a vaccinului împotriva HIV arată promisiuni timpurii.
Ce este, de fapt, polivaccinarea. Cum se face și care sunt avantajele.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.