Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a vorbit despre relaxarea restricțiilor care au intrat în vigoare azi, în...
Potrivit managerului de la „Marius Nasta”, cifrele nu reflectă realitatea, iar în spital sunt foarte mulți pacienți care ajung cu forme grave ale bolii pentru că nu se testează la timp.
Ea a atras atenția asupra faptului că deși cifrele oficiale prezentate zilnic arată că sunt întrunite condițiile legale pentru relaxarea restricțiilor, în spitale situația este cu totul alta.
„În acest moment, dacă ne uităm la cifrele care sunt date publicității, suntem în termenii legali pe care îi prevede un astfel de pas. Dacă mă uit însă în spital, mai ales la pacienții care vin spre testare, aici avem o reală problemă pentru că numărul de teste a scăzut semnificativ și nu înseamnă că nu mai sunt pacienți bolnavi, înseamnă că ei nu mai vin sau nu mai solicită testare atunci când sunt bolnavi.
În mod cert, ajung mulți pacienți cu simptomatologie severă, care nu sunt testați și ajung cu forme severe de COVID în spital. Numărul de cazuri severe care sunt în spital este foarte mare, nu avem cazuri mai ușoare care sunt internate, 90% sunt pacienți cu infectare severă pulmonară bilaterală”, a declarat medicul la B1 TV.
Totodată, Beatrice Mahler a vorbit despre o tendință extrem de periculoasă pe care a remarcat-o în rândul persoanelor care manifestă simptome specifice infecției cu coronavirus.
„Sunt mulți colegi care primesc telefoane de la cunoscuți, de la alți oameni care spun că știu că au simptomatologice, refuză să facă un test, dar și-ar dori să știe ce tratament trebuie să ia. Ei deja se tratează cu medicație posibil utilă în infecția SARS-CoV-2 fără să știe că au boala, doar pe simptomatologia pe care o prezintă. Este foarte periculoasă această direcție și sunt periculoase rețetele care circulă de la un pacient la altul și pe baza cărora se eliberează medicație care poate pune în pericol viața”, a mai spus Beatrice Mahler.
Mahler: Trebuie să fim foarte prudenți dacă ne gândim la măsurile de relaxare
În același timp, managerul Institutului ”Marius Nasta” a spus că în spital se poate constata o scădere a numărului cazurilor de infectare, însă relaxarea restricțiilor trebuie privită cu foarte mare prudență.
„În acest moment, în spital se simte o scădere a numărului de cazuri, este foarte bine că se întâmplă asta, însă trebuie să fim foarte prudenți dacă ne gândim la măsurile de relaxare și la modul în care le va percepe societatea. Există riscul să înțelegem relaxarea puțin mai largă pentru că, cu siguranță ne-o dorim cu toții, însă în acest moment nu putem să vorbim despre o eficiență a vaccinului pe are am început să-l administrăm și atunci lucrurile sunt într-un echilibru foarte fragil”, a mai spus Beatrice Mahler.
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis, vineri, ca începând de luni, 25 ianuarie, unele restricții să fie relaxate în Capitală.
”Măsurile de relaxare vizează domeniul HoReCa, restaurantele, barurile, cafenelele vor funcționa în intervalul orar 6.00-21.00 la o capacitate de maximum 30%, cu respectarea tuturor normelor stabilite prin lege. De asemenea, s-a hotărât ca în domeniul sălilor de spectacol, teatrelor, cinematografelor să fie permis accesul publicului în limita a 30% din capacitate. În ceea ce privește operatorii licențiați în domeniul jocurilor de noroc, li se permite funcționarea cu publicul, de asemenea, în limita capacității de 30% și tot în intervalul orar 6.00-21.00. Recomandăm cetățenilor prudență”, a explicat prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.