China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că Ministerul Educației va demara, de miercuri, o campanie de informare intitulată „Vaccinare și testare pentru...
„Vreau să vă anunț în premieră că Ministerul Educației a demarat o campanie care se numește „Vaccinare și testare pentru învățare”, o campanie care are parteneri sindicatele din educație, Consiliul Național al Elevilor și Federația Asociațiilor de Părinți, în cadrul căreia cei cinci secretari de stat din Ministerul Educației vor fi prezenți în fiecare județ, un nucleu mic cu prezență fizică format din conducerea inspectoratelor, autorități locale, inspectoratul urmând a asigura participarea online a tuturor conducerilor școlilor și grădinițelor din acest județ”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.
El a precizat că programul se derulează cu sprijinul Ministerului Sănătății.
„În acest program vom fi asistați de către personal cu competențe medicale pentru a explica necesitatea și importanța testării în școli, pentru a explica importanța și necesitatea vaccinării și de asemenea vor fi discutate și alte probleme specifice, precum modul de organizare a învățământului remedial, acele ore de recuperare, plus alte probleme specifice fiecărui județ în parte. (...) Medicii vor intra online și vor fi asigurați de universitățile de medicină și farmacie. (...) De asemenea, avem și concursul Ministerului Sănătății, dacă se simte nevoia unor indicații suplimentare”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.