COVID-19, comparabil cu gripa sezonieră. Când se încheie pandemia
COVID-19 va fi comparabil cu gripa sezonieră. Când se declară sfârșitul pandemiei.
„Până în data de 27 octombrie 2020, un număr de 3.847 cadre din rândul personalului medical (medici, asistenți medicali, ambulanțieri și infirmieri) au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus. Au fost înregistrate și 33 decese în rândul aceluiași personal medical”, a anunțat oficial Ministerul Sănătății.
Pe platforma Federației Solidaritatea Sanitară, însă, numărul declarat de infectări COVID-19 este de 6.652 angajați din sănătate, adică aproape dublu față de ce a anunțat Ministerul.
Și la decesele înregistrate sunt discrepanțe. Ministerul Sănătății știe de 33 de decese, informațiile sindicaliștilor arată că au fost 42 deja! Conform platformei, 1 din 33 de angajați din Sănătate a fost infectat, iar acestea sunt date declarate din 275 de spitale din 42 de județe (inclusiv Municipiul București).
COVID-19 va fi comparabil cu gripa sezonieră. Când se declară sfârșitul pandemiei.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Este omenirea amenințată de alte pandemii și dezastre epidemiologice? Suntem mai pregătiți după experiența tragică a pandemiei COVID-19?
COVID are efecte surprinzătoare. Infecția cu SARS-COV-2 a avut și unele beneficii asupra creierului.
Cum poate scăpa un virus din laborator. Adrian Streinu-Cercel, dezvăluire la DC Medical.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.