BREAKING NEWS ALERTĂ! Tot mai mulți copii, bolnavi de COVID-19. Medic de la Spitalul Victor Gomoiu, avertisment pentru părinți
Tot mai mulți copii sunt bolnavi de COVID-19. Un medic de la Spitalul Victor Gomoiu trage un semnal de alarmă.
Secția de Pediatrie de la Spitalul Municipal Rădăuți, localitate aflată la 37 de kilometri de Suceava, este ținută cu doar doi medici. Prea puțini și suprasolicitați, aceștia au intrat în concediu de odihnă. După cum spune managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi, citat de Agerpres, doctorii de la Pediatrie sunt pur și simplu epuizați, pentru că în ultimii ani nu au reușit să-și ia zilele de concediu la care au, legal, dreptul. Mai mult, unul este pensionar, iar celălalt e medic de familie cu competențe în pediatrie.
Potrivit lui Andronache, DSP Suceava, Serviciul Județean de Ambulanță și Spitalul Județean de Urgență (SJU) Suceava au fost anunțate în urmă cu aproximativ o lună despre închiderea Secției de Pediatrie de la Rădăuți, precum și despre faptul că pacienții copii care vor ajunge la spital vor fi dirijați către SJU Suceava.
Numai că, cu intenția de a „salva” cumva situația, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a informat, astăzi, că pacienții pediatrici nu trebuie să meargă la Spitalul Județean Suceava, ci la centrele de permanență din zonă. Surpriza e că respectivele centre sunt, toate, în localități situate la zeci de kilometri distanță de Rădăuți.
Conform cotidianului Monitorul de Suceava, Centrele de permanență unde sunt trimiși localnicii ai căror copii se îmbolnăvesc vor funcționa după următorul program:
- miercuri, 24 aprilie și joi, 25 aprilie - centrele de permanență din Vicovu de Sus (la 23 de km de Rădăuți), Straja (la 33 de kilometri de Rădăuți) – cabinet medical dr. Dascăl și Cajvana (21 de km de Rădăuți) vor fi deschise în intervalul 15.00-08.00;
- vineri, 26 aprilie – Vicovu de Sus, Straja – cabinet dr. Iațentiuc, Cajvana: program 08.00-08.00 (24 de ore);
- sâmbătă, 28 aprilie – Vicovu de Sus, Ulma (54 de km de Rădăuți) – dr. Hlămagă, Cajvana: 08.00 – 08.00;
- duminică, 28 aprilie – Vicovu de Sus, Straja - dr. Iațentiuc, Cajvana: 08.00-08.00;
- luni, 29 aprilie: Vicovu de Sus, Ulma - dr. Hlămagă, Cajvana: 08.00-08.00;
- marți, 30 aprilie: Vicovu de Sus, Straja – dr. Dascăl, Cajvana: 08.00-08.00; miercuri, 1 mai Vicovu de Sus, Bilca (17 km de Rădăuți) – dr. Șuiu, Cajvana, 08.00-08.00;
- joi, 2 mai, Vicovu de Sus, Brodina (44 de km de Rădăuți) - dr. Șuiu, program 15.00-08.00 și 15.00-07.00 la Cajvana;
- vineri, 3 mai: Vicovu de Sus, 16.00-08.00, Straja – dr. Dascăl și Cajvana: 15.00-08.00;
- sâmbătă, 4 mai și duminică, 5 mai, Vicovu de Sus, Straja - dr. Dascăl și Cajvana, 08.00-08.00.
Tot mai mulți copii sunt bolnavi de COVID-19. Un medic de la Spitalul Victor Gomoiu trage un semnal de alarmă.
Care sunt cauzele răului de mișcare și ce poți face pentru a scăpa de senzație.
Ce este MIS-C, sindromul inflamator legat de coronavirus și fatal în rândul minorilor?
Ce trebuie să știi despre un prematur. Care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă un astfel de nou-născut.
Cum putem face diferența între febra din cauza supraîncălzirii copiilor și cea din cauza infecțiilor.
Dr Mihai Craiu spune că inhalatoarele tip spray sunt frecvent utilizate în mod greșit. Iată cum se folosesc ele corect:
Un puști din Marea Britanie a mâncat 12 ani doar cartofi fierți.
Direcţia de Sănătate Publică Dolj va verifica cele două şcoli din Dăbuleni şi Daneţi, unde mai mulţi copii au prezentat simptome de intoxicare.
Pubertatea precoce a fost asociată cu pandemia și expunerea excesivă la lumina albastră, arată un studiu.
Hainele au nevoie de spălare înainte de prima purtare pentru a reduce riscul apariției unor afecțiuni la nivelul pielii.