Când sughițul devine o urgență medicală. Cele două simptome care trebuie să te trimită la medic. Poate fi vorba de un AVC
Când sughițul devine o urgență medicală. Alături de alte două simptome, acesta poate fi semnul unui AVC.
O fetiță s-a născut pe DN 7, într-o ambulanță SMURD a ISU Arad. Se numește Alexandra Mirela, are 3200 de grame și a venit pe lume la ora 17.40. Paramedicii Macovei Florin, Krajcsik Kristian Ivan și Paulik Alin au ajutat-o să vină pe lume.
”Intervenția a început în Nădlac și nu părea foarte complicată, un transport la spitalul matern. Pe drumul spre Arad, înainte de localitatea Pecica, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată pentru cei trei paramedici. Femeia acuza dureri puternice împreună cu contractii aproximativ din 3 in 3 minute. Autospeciala a fost oprită, Maco a cerut imediat sprijin dispeceratului o ambulanța cu medic sau măcar asistent, dar până atunci împreună cu ceilalți doi salvatori s-au pregătit pentru a asista nașterea. După câteva minute copilul a fost adus pe lume, dar ... cordonul omblilical înfășurat după gât, copilul avea culoare cianotică. Maco, salvator cu experiență, pompier și paramedic nu și-a pierdut cumpătul, a luat cele mai bune decizii, a aplicat tot ce a învățat și ce a văzut la medicii cu care a lucrat pe SMURD Terapie Intensivă Mobilă, iar după ce i-a eliberat cordonul ombilical, l-a aspirat puțin, curățat și învelit l-a pus lângă mamă. "A fost cea mai intensă senzație pe care am trăit-o în cei 15 ani de intervenție, bineînțeles m-au ajutat și colegi și am luat cele mai bune decizii", se arată într-o postare a ISU Arad pe rețelele sociale.
Când sughițul devine o urgență medicală. Alături de alte două simptome, acesta poate fi semnul unui AVC.
Parchetul General precizează că s-a stabilit locul din care s-a declanșat incendiul în secția ATI Piatra Neamț și că au început audierile.
O fetiță din Suceava a ajuns din parc la spital după ce părinții au văzut o căpușă uriașă prinsă de capul ei.
Ce este ocluzia intestinală, care sunt simptomele și care sunt remediile rapide.
Ce droguri au fost găsite la UNTOLD și care este efectul acestora. Pastilele cu prescripție medicală, folosite ca droguri.
Cei doi pacienţi răniţi în incendiul de la Inoteşti sunt transferaţi, marţi, 2 martie, în străinătate cu ajutorul unei aeronave.
Fotbalistul danez Christian Eriksen care s-a prăbușit pe teren a transmis un mesaj din spital.
Se schimbă ora. România trece, în acest weekend, la ora de iarnă. Vom dormi mai mult cu o oră, dar riscurile sunt uriașe.
Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat că ușile saloanelor ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț erau încuiate.
Epuizarea termică poate fi mortală. Este nevoie de asistență medicală pentru a preveni deteriorarea creierului și a organelor vitale.
Actorul George Clooney a fost internat de urgență după ce a slăbit 11 kilograme pentru un rol.