Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Investiții, Galați. Ambulatoriul Spitalului de Copii Sf Ioan din Galați va fi extins, modernizat și dotat. În urma acestor investiții, care se ridică la peste 15 milioane de lei, spitalul va deveni singura unitate medicală din regiune care va putea oferi servicii de diagnosticare şi tratament în Oncologia pediatrică, în condiţiile în care adresabilitatea, privind această afecţiune, este în medie de 300 de copii pe an, potrivit Agerpres, care citează un comunicat al Primăriei Galaţi.
Noul corp de clădire al Ambulatoriului din Galați va avea la parter cabinete de BMF, Dermatologie, Stomatologie, Endocrinologie, Chirurgie plastică, Imagistică (Rx, RMN, CT, Ecograf), Recoltare analize laborator.
La etajul 1 - cabinete de Psihologie, Neurologie, EEG, Alergologie, Pneumologie, Hematologie, Oncologie, Orto-optică, Oftalmologie, precum şi de Laborator analize de hematologie/biochimie, microbiologie/parazitologie/virusologie, imunologie/toxicologie, Compartiment imunohistochimie, histotecă, orientare macroscopică /prelucrare histopatologică. La etajul tehnic - centralele de tratare a aerului şi centrala de frig.
În ce privește Compartimentul de Imagistică se vor cumpăra dotări medicale precum: echipament rezonanţă magnetică (RMN) de minimum 1,5 Tesla, aparat radiografie digital cu maşină automată de developat. Pentru Compartimentul de imunohistochimie - procesator de ţesuturi; staţie de includere în parafină; microtom de tip rotativ; autosteiner; hotă specializată în lucrul cu substanţe toxice; microscop trinocular cu cameră; termostat cu temperatură reglabilă.
Toate acestea vor fi posibile printr-un proiect finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, în valoare de 15.612.023,06 lei, din care valoarea eligibilă este de 10.699.821,81 lei, contribuţia proprie (2% din cheltuieli eligibile) este de 213.996,45 lei, iar contribuţia proprie la cheltuieli neeligibile este de 4.912.201,25 lei.
Proiectul trebuie pus în practică în 24 de luni de la semnarea contractului de finanţare. Primăria Galaţi mai are un proiect cu finanţare europeană la același spital, dar acela viează reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Compartimentului Primiri Urgenţe, proiect în valoare de aproape 11 milioane lei.
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
De ce să alegem asigurările medicale complementare. Ce trebuie să știm despre beneficiile acestora.
Noi servicii medicale sunt decontate, pentru gravide și lăuze. Vezi lista completă, publicată de CNAS.
CNAS anunță că pacienții au acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
Premierul Marcel Ciolacu a numit un nou șef la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.