Ambulatoriul Spitalului Județean Galați, extins și dotat cu 2,1 milioane lei. Proiect
Reprezentanții Consiliului Județean Galați au semnat miercuri, 31 iulie, contractul de finanțare al unui proiect de extindere și dotare a ambulatoriului Spitalului Județean.
Galați, modernizare. Un contract de finanțare, semnat miercuri, 31 iulie, de autoritățile din Galați, prevede extinderea ambulatoriului Spitalului Județean Galați și noi dotări, toate în valoare de 12 milioane de lei.
"Ambulatoriul de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă va fi extins cu 1.500 de metri pătraţi, iar spaţiul unde au funcţionat cabinetele medicilor de familie va fi reabilitat şi modernizat. De asemenea, proiectul prevede şi achiziţionarea de echipamente medicale în valoare de 2,1 milioane lei. Procedurile de achiziţie publică sunt într-o etapă avansată, ceea ce înseamnă că suntem aproape şi de semnarea contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor. Anul acesta am semnat cinci contracte de finanţare cu fonduri europene pentru modernizarea Ambulatoriilor Integrate de Specialitate de la spitalele din subordinea Consiliului Judeţean Galaţi - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor - şi a Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul 'Sfântul Apostol Andrei', în valoare de aproape 40 de milioane de lei", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, citat de Agerpres.
Finanţarea este în valoare 11.989.269 lei, din care contribuţia CJ Galați - 1.512.835 lei, a fost obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale.
Ambulatoriul va fi extins printr-o construcţie cu regim de înălţime P+3E, iar după ce lucrările vor fi gata, în acele spații se vor amenaja cabinete medicale pentru următoarele specialităţi: diabet, gastroenterologie, oftalmologie, cardiologie, oncologie, ginecologie, urologie, radiologie şi imagistică medicală, ORL, neurologie, medicină internă, hematologie şi ortopedie.
-
-
Aspirina scade riscul de cancer de colon cu până la 50%13.12.2025, 19:06
-
Șoriciul, aperitivul de sezon pe care nu trebuie să-l ratezi13.12.2025, 18:02
-
Deficiența de B12: Cum alegi forma potrivită pentru creier și metabolism13.12.2025, 16:56
-
Ce trebuie să știi dacă ai avut COVID13.12.2025, 15:27
Pacienții cu Alzheimer, lăsați fără tratament: "Prea scump, prea puțin eficient!"
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Baxdrostat, pastila care reduce semnificativ riscul de infarct și accident vascular cerebral
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Baxdrostat, medicamentul care scade hipertensiunea rezistentă și protejează rinichii
Adevărul despre medicamentele "minune" pentru Alzheimer. De ce au fost interzise?
Metformin poate reduce beneficiile sănătoase la diabetici. Ce trebuie să știe pacienții
Efectele surprinzătoare ale contraceptivelor hormonale asupra creierului
Medicament experimental promițător pentru recuperarea după un AVC
Intervenția care îți poate salva viața în urma unui AVC
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
UE a aprobat medicamentul Kisunla pentru Alzheimer
Anestezia locală, alternativă sigură și blândă la anestezia generală
Aspirina scade riscul de cancer de colon cu până la 50%
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Cine trebuie să ia zilnic suplimentul
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Asta ar putea opri diabetul! Au printat în 3D celule pancreatice umane care produc insulină
Ibuprofenul, pastila zilnică care ar putea proteja corpul de cancer fără să știi
Tratamentul care oprește răspândirea unuia dintre cele mai devastatoarea tipuri de cancer
Pastila zilnică care reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral. Nu este aspirina
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%
Medicamentul care reduce tumorile cu până la 77%.
