CNAS mărește valoarea punctului "per capita" cu 0,50 lei. Noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
După ce Președintele Klaus Iohannis a semnat și promulgat, astăzi, 31 octombrie, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanțarea rezidențiatului (PL-x 609/28.10.2019), acesta a apărut în Monitorul oficial.
Odată cu publicarea sa, noua lege intră în vigoare!
Următorul pas este acela ca Ministerul Sănătății să modifice ordinele în concordanță cu noile prevederi și să le publice în Monitorul Oficial.
Este vorba de: Ordinul privind metodologia de examen, Ordinul pentru înființarea comisiei care coordonează examenul, Ordinul pentru modificarea numărului de locuri la Rezidențiat, care trebuie să fie egal cu numărul absolvenților de facultăți de medicină, medicină dentară și farmacie din acest an, așa cum prevede noua lege promulgată astăzi, și Ordinul cu data la care se organizează examenul de REZIDENȚIAT 2019.
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
CNAS anunță că pacienții au acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.