Alba: Doi adulţi şi un copil, internaţi cu simptome de toxiinfecţie alimentară

Spital

La DSP Alba a fost depusă, luni, o sesizare scrisă, iar alte persoane au reclamat telefonic faptul că s-ar fi simţit rău după ce au mâncat carne şi preparate cumpărate de la o măcelărie din Alba Iulia, a declarat, luni, pentru Agerpres, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Alexandru Sinea.

Trei persoane, doi adulţi şi un copil, au fost spitalizaţi, iar alte două persoane au primit îngrijiri medicale, refuzând însă internarea, a precizat Alexandru Sinea.

El a menţionat că a fost declanşată în acest caz de către DSP o anchetă epidemiologică, împreună cu specialişti ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Din cauza orarului de funcţionare a măcelăriei în cauză, care are închis duminica şi luni, inspectorii nu au putut intra deocamdată în aceasta, pentru a preleva probe şi de la faţa locului, a precizat Alexandru Sinea.

Măcelăria este una cu specific italian, fiind una dintre cele mai cunoscute din Alba Iulia.

 
Articole similare

Mihai Leu, internat în stare gravă

23 iun 2025, 13:15
Mihai Leu, fost campion mondial la box și una dintre figurile emblematice ale sportului românesc, se află în stare gravă, la Terapie Intensivă. Prognosticul medicilor este...

Știrile zilei în Sănătate și Farma

03 iul 2025, 17:16
Un tribunal  a redeschis un proces controversat privind concedieri pe motiv de refuz al vaccinării anti-COVID. Inteligența artificială face erori medicale...