Alegeri UMF Carol Davila: Structura noului Senat al Universității bucureștene

UMF Carol Davila București. Foto: DC Medical

Noul Senat al UMF Carol Davila are 84 de membri, dintre care: pentru 58 sunt de la Facultatea de Medicină, 14 de la Facultatea de Medicină Dentară, și câte 6 de la Facultatea de Farmacie și Facultatea de Moașe și Asistență Medicală.

Din totalul de alegători înscriși pe listele de vot, pe întreaga universitate (1.566), la turul al II-lea de scrutin și-au exprimat votul 1.081 de cadre universitare. Numărul voturilor valabil exprimate a fost de 1.041, 40 de buletine de vot fiind declarate nule.

Cele mai multe voturi le-a obținut Prof. Univ. dr. Viorel Jinga (757), urmat de Prof. Univ. dr. Vinereanu Dragoș (603), Prof. Univ. dr. Băjenaru Ovidiu-Alexandru (559), Conf. Univ. dr. Craiu Mihai (527), Prof. Univ. dr. Diculescu Mihai Mircea (524), Acad. Sinescu Ioanel (523), Prof. Univ. dr. Cîrstoiu Florin-Cătălin (493), Prof. Univ. dr. Popescu Bogdan Ovidiu (475), Prof. Univ. dr. Vlădăreanu Ana Maria (454) și Prof. Univ. dr. Streinu-Cercel Adrian (451).

Prof. Univ. dr. Viorel Jinga, Prof. Univ. dr. Streinu-Cercel Adrian și Prof. Univ. dr. Poiană Cătălina (care este și ea membru al noului Senat după ce a obținut 412 voturi) candidează la funcția de Rector al UMF Carol Davila, pentru care alegerile vor fi organizare la începutul lunii februarie.

Citește și: UMF Carol Davila, cine se luptă pentru funcția de RECTOR: Viorel Jinga, Cătălina Poiană și Adrian Streinu-Cercel

 De asemenea, de la Facultatea de Medicină dentară cele mai multe voturi pentru Senat – 434 – le-a obținut Prof. univ. dr. Bucur Alexandru, urmat de Conf. univ. dr. Pițuru Silviu Mirel (429) și Prof. univ. dr. Greabu Maria (420).

La Facultatea de Farmacie top 3 cele mai multe voturi pentru Senat arată așa: Prof. Univ. dr. Lupuliasa Dumitru (600), Prof. Univ. dr. Drăgănescu Doina (490) și Prof. Univ. dr. Dinu Mihaela (475).

La Facultatea de Moașe și Asistență Medicală, pe primul loc pentru Senat s-a clasat Prof. Univ. dr. Armean Petru (499), urmat de Conf. Univ. dr. Capisizu Ana (456) și de Conf. Univ. dr. Burlibașa Mihai (455).

Lista completă cu cei 84 de noi membri ai Senatului UMF Carol Davila o găsiți AICI.

Articole similare

Mituri și adevăruri despre dinții de lapte

26 iun 2025, 20:27
Atunci când vine vorba de sănătatea orală a copiilor, există multe informații care circulă — unele corecte, altele mai puțin. Dinții de lapte sunt adesea tratați superficial de părinți,...

Știrile zilei în Sănătate și Farma

08 aug 2025, 14:57
Producătorii de medicamente ajustează previziunile financiare, în timp ce unele dispozitive medicale întâmpină probleme tehnice ce afectează tratamentele pentru diabet și obezitate.