Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, atrage atenția că zeci de milioane de euro din fonduri europene au fost pierdute din cauza strategiilor nerealiste și a fluxurilor birocratice din sistemul medical românesc.
România a pierdut zeci de milioane de euro din fonduri europene alocate pentru programe de sănătate, avertizează ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. În cadrul conferinței „HEALTH FORUM III: Prevenția nu e cheltuială, ci investiție în sănătate”, acesta a explicat că multe programe și strategii pentru prevenție și screening nu au putut fi aplicate în practică.
"O să spun ceva ce supără, dar eu sunt obișnuit să supăr. România a pierdut zeci de milioane de fonduri europene, pe tot felul de programe, pe tot felul de strategii, de "cai verzi pe pereți", pe tot felul de planuri de screening care nu puteau fi aplicate.
Strategii peste strategii cu sute și sute de obiective și de activități pentru care erau alocate fonduri, activitățile nefiind implementate pentru că nu erau realiste, s-au pierdut fondurile europene.
Gândirea pe care o avem este foarte simplă. Îmi doresc să debirocratizăm foarte mult aceste fluxuri pentru că este complet non-sens să trimit un pacient la medicul de familie să ia o rețetă, apoi să meargă în ambulatoriu unde îi dă altă trimitere, de acolo se duce în altă parte.
E un flux sovietic care nu s-a schimbat de 30 de ani, care nu are legătură cu realitatea", a explicat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, în cadrul conferinței ”HEALTH FORUM III: Prevenția nu e cheltuială, ci investiție în sănătate”, la DC Medical și DC News.