Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici. Alexandru Robogete, anunț
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici.
Medicamentul care a funcționat atât de bine în cazul lui Trump este produs de o companie americană, Regeneron, și nu se distribuie încă pe scară largă, aflându-se în faza studiilor clinice. Până vor fi îndeplinite procedurile de autorizare, medicamentul va salva mii de vieți, respectiv viețile pacienților înrolați în studiile de fază trei. Ei riscă, participând la acest experiment, dar și câștigă: șanse de vindecare pe care niciun alt pacient, tratat cu terapii convenționale, nu le va avea.
Dând la o parte populisme și lozinci, se pune întrebarea dacă un lider din România ar fi avut la dispoziție o terapie cum a fost cea oferită lui Trump? De exemplu Ludovic Orban, suspect de COVID săptămâna trecută. Da, medicii puteau să-i administreze cele 5 doze, înrolându-l în studiul clinic desfășurat în cooperare cu Regeneron de Institutul Balș. Însă, cu două săptămâni înainte, nu aveau ce să-i ofere nici măcar lui Trump, dacă ar fi fost depistat pozitiv în timpul unei vizite în Colentina!
De ce? Fiindcă Agenția Națională a Medicamentului întârzie de două luni cu aprobarea studiului Regeneron, în România. Nici măcar o catastrofă mondială cum este pandemia COVID nu a făcut să se miște această instituție anchilozată, ruptă de societate, ascunsă sub un munte de hârtii, ca într-un bunker.
De ce s-ar deranja funcționarii ANMDM să salveze câteva vieți, acolo? Au arătat, deja, că nu le pasă de miile de vieți care puteau fi salvate cu medicamente inovatoare, aduse în țară de studiile clinice. Au blocat, în ultimii 10-12 ani, sute de studii clinice, prin tergiversarea aprobărilor, mult peste limitele impuse de standardele internaționale.
Germania, Ungaria, Austria sau Polonia se bat pentru locul pe care România îl lasă gol în această competiție mondială a inovării. Raportările industriei farma arată că țara noastră putea beneficia de investiții de 300-450 de milioane de euro anual, în domeniul studiilor clinice. Doar 72 de milioane de euro au venit în 2019. De cinci-șase ori mai puțin. Iar explicația e simplă: durează de șase ori mai mult să obții un aviz, pozitiv sau negativ, de la ANMDM, decât într-o altă țară europeană.
Caruselul schimbărilor de directori nu a rezolvat decât un lucru: ocuparea unei poziții cuvenite câștigătorului alegerilor. În actualul război politic Guvern-Parlament, nu văd posibilă soluția corectă-trecerea Agenției în subordinea Legislativului, cu obligația de a prezenta anual un raport de activitate, cu verifdicarea indicatorilor de performanță etc. Cât despre războiul cu COVID-ul, cancerul, sau cu alte boli grave...nu are rost să mai vorbim, când armele sunt împiedicate să ajungă în țară chiar de către cei puși să le aducă.
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici.
Barbie face istorie lansând prima păpușă cu diabet de tip 1, echipată cu dispozitive reale care ajută la gestionarea bolii.
Ce se întâmplă cu posturile din spitale? Ministrul Sănătății rupe tăcerea.
Alertă sanitară în Capitală! Două persoane prezintă simptome suspecte de antrax.
OMS avertizează: lumea ar intra în carantină dacă ar înțelege adevărata amploare a pericolului...
Mihai Leu a murit. Mesajul transmis de acad. prof. dr. Irinel Popescu.
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani.
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale.
Concediile medicale, doar pentru cine merită! Cum demonstrezi că ești bolnav.