Planul Roșu de Intervenție, activat la o școală din Neamț. Mai mulți elevi au acuzat dureri de cap și usturime în gât
Planul Roșu de Intervenție a fost activat la o școală din Săbăoani, după ce mai mulți elevi au acuzat dureri de cap și usturime în gât. 8 copii au ajuns la spital.
Pompierii militari nemțeni intervin în localitatea Săbăoani, după ce mai mulți elevi au acuzat dureri de cap și usturime în gât, transmite IGSU.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Neamț a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Până la acest moment, 8 copii vor fi transportați la spital pentru investigații de specialitate.
Toate persoanele din unitatea de învățământ au fost evacuate.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost trimise 1 autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, 1 ambulanță SMURD și 1 autospeciala pentru transport personal și victime multiple. În sprijinul echipelor medicale alocate la caz, intervine și 1 ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
De asemenea, a fost alocat și echipajul CBRN de la ISU Iași.
-
-
-
-
-
De ce este bine să mergi cu copilul în parc măcar o dată pe săptămână11.11.2026, 23:42
