În timp ce Elveția a comemorat vineri victimele incendiului din Crans-Montana, în spate se conturează o problemă mult mai serioasă, cu miză destul de mare: cine achită la final costurile tratamentului pentru răniții grav, aflați încă în spital?!
Ei bine, medicii fac tot posibilul pentru victimele din Crans-Montana, dar Spitalul de Copii din Zürich riscă să rămână cu o parte din costurile tratamentului neacoperite.
Costuri care pot ajunge la milioane pentru un singur pacient
Incendiu Crans-Montana Elvetia - Foto: Agerpres
Spitalele care tratează victimele spun că, în acest moment, nu pot estima costul total al îngrijirii. Totuși, o analiză realizată de Asigurarea Elvețiană împotriva Accidentelor (Suva), pe baza unor cazuri comparabile din anii trecuți, arată că sumele pot ajunge până la 1,6 milioane de franci elvețieni per caz.
Doar în primul an, costurile pentru îngrijirea acută sunt evaluate între 500.000 și 1 milion de franci, iar pentru mulți pacienți urmează tratamente și intervenții pe parcursul mai multor ani.
Îngrijire "extrem de individualizată", resurse uriașe
La Spitalul de Copii din Zurich, la o săptămână de la catastrofă, cinci victime erau încă sub tratament. Spitalul descrie îngrijirea ca fiind "extrem de individualizată": în interval de 24 de ore, aproximativ 50 de specialiști se ocupă de fiecare pacient.
La Spitalul Universitar din Zurich, chiar și schimbarea zilnică a pansamentelor poate dura ore, iar operațiile pot ajunge la șase ore. Pentru cazurile foarte grave, internarea la terapie internsivă se întinde, de regulă, pe săptămâni sau luni, urmată de multiple intervenții și o reabilitare de durată.
În acest condiții, spune spitalul, costurile cresc pe măsură ce tratamentul continuă, iar totalul se poate cumula până la cââteva milioane de franci.
"Problemă de sistem": tarifele nu acoperă realitatea din pediatrie
De ce există riscul ca spitalele să rămână cu deficit? Spitalul de Copii indică mai multe cauze:
- nu primește o compensație specială din partea autorităților pentru rolul de centru de înaltă specializare pentru mari arși, activat în situații de catastrofă
- tratamentele sunt facturate la tarifele obișnuite, plătite de cantoane și asigurări, însă în pediatrie aceste tarife sunt, în general, sub costurile reale
- tratamentele rare și foarte complexe, precum cele pentru arși grav, sunt greu de „încadrat” într-un sistem tarifar forfetar, susține spitalul.
În plus, unitatea a fost nevoită să amâne operații planificate din cauza afluxului de cazuri, ceea ce a însemnat și pierderi de venituri.
Expert în sănătate: ar fi necesar un supliment pentru astfel de situații
Economistul în sănătate Heinz Locher confirmă evaluarea spitalului și spune că tocmai pentru asemenea cazuri ar trebui introdus un mecanism de plată specială în favoarea spitalelor, astfel încât gestionarea unor catastrofe să nu lase unitățile medicale cu pierderi greu de absorbit.
Contextul financiar al Spitalului de Copii din Zürich amplifică presiunea: instituția s-a mutat recent într-o clădire nouă, finanțată în mare parte din surse proprii, iar creșterea costurilor proiectului a dus, potrivit informațiilor prezentate, la o situație financiară critică în ultimii doi ani.
Spitalul de Copii din Zurich a anunțat că este în discuții cu Direcția de Sănătate cu obiectivul unei evaluări financiare de ansamblu a intervenției.