Rezidențiat 2026: Ce punctaje maxime s-au obținut la Medicină, Medicină dentară și Farmacie în fiecare centru universitar
Examenul de Rezidențiat 2026 s-a încheiat, iar lucrările candidaților din cele șase centre universitare au fost corectate.
Ministerul Sănătății a centralizat rezultatele de la examenul de rezidențiat și a anunțat cele mai mari punctaje obținute la nivel național, dar și performanțele din fiecare centru universitar.
Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, cel mai mare punctaj la Medicină a fost de 943 de puncte, obținut în București. La Medicină dentară, cel mai bun rezultat a fost de 936 de puncte, în Timișoara, iar la Farmacie, punctajul maxim a ajuns la 925 de puncte, tot în București.
Rezidențiat 2026. Punctajele maxime la nivel național
Rezultatele centralizate arată următoarele performanțe pentru cele trei domenii de pregătire:
- Medicină: 943 de puncte - București;
- Medicină dentară: 936 de puncte - Timișoara;
- Farmacie: 925 de puncte - București.
Ce punctaje maxime s-au obținut în cele șase centre universitare
București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara au înregistrat rezultate diferite la cele trei domenii.
Iată cele mai mari punctaje din fiecare centru universitar:
BUCUREȘTI
- Medicină: 943 puncte
- Medicină dentară: 932 puncte
- Farmacie: 925 puncte
CLUJ-NAPOCA
- Medicină: 935 puncte
- Medicină dentară: 924 puncte
- Farmacie: 898 puncte
CRAIOVA
- Medicină: 926 puncte
- Medicină dentară: 902 puncte
- Farmacie: 861 puncte
IAȘI
- Medicină: 929 puncte
- Medicină dentară: 917 puncte
- Farmacie: 872 puncte
TÂRGU MUREȘ
- Medicină: 924 puncte
- Medicină dentară: 887 puncte
- Farmacie: 900 puncte
TIMIȘOARA
- Medicină: 938 puncte
- Medicină dentară: 936 puncte
- Farmacie: 915 puncte
Timișoara a avut cel mai mare punctaj la Medicină dentară, în timp ce Bucureștiul a înregistrat cele mai bune rezultate la Medicină și Farmacie.
Care este pragul de promovare la Rezidențiat 2026
Ministrul Sănătății a comunicat și pragurile corespunzătoare procentului de 60% din punctajul maxim național pentru fiecare domeniu:
- Medicină: 565,8 puncte;
- Medicină dentară: 559,2 puncte;
- Farmacie: 555 de puncte.
Alexandru Rogobete: ”România are nevoie de voi!”
După centralizarea rezultatelor, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, le-a transmis felicitări candidaților și a subliniat efortul depus de tinerii care au participat la examen.
”În spatele acestor rezultate sunt ani de muncă, pregătire, sacrificii și determinare. Știu cât de important este acest moment pentru fiecare dintre voi. Indiferent de punctajul obținut, efortul vostru merită respect și apreciere”, a transmis ministrul.
Acesta a atras atenția și asupra responsabilității sistemului sanitar de a le oferi tinerilor medici și farmaciști condiții bune pentru dezvoltarea profesională.
