Conf. univ. dr. Horațiu Moldovan propune un sistem unic de programări la medic. Ce ar trebui să facă toate spitalele publice

conf. Horatiu Moldovan conf. Horațiu Moldovan - FOTO: Agerpres

Conv. univ. dr. Horațiu Moldovan, fostul președinte al CNAS, propune ca toate programările la consultațiile decontate în spitalele publice să fie centralizate într-un singur portal online, în cel mult trei luni.

Toate programările pentru consultațiile decontate în ambulatoriile spitalelor publice ar putea ajunge într-un singur sistem online, accesibil pacienților, medicilor și personalului administrativ. Propunerea îi aparține conf. univ. dr. Horațiu Moldovan, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății și fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Acesta propune ca Ministerul Sănătății să stabilească un termen de maximum trei luni pentru introducerea tuturor programărilor în portalul e-Sănătatea Mea. Implementarea ar putea începe cu spitalele din rețeaua proprie a ministerului, apoi s-ar putea extinde la toate cele 374 de spitale publice din România.

Un singur sistem pentru programările online, telefonice și la ghișeu

Horațiu Moldovan consideră că pacienții ar trebui să aibă acces la aceleași locuri disponibile, indiferent de modalitatea prin care solicită o consultație. Astfel, cei care preferă programările online ar putea alege direct un loc liber, după autentificarea prin ROeID.

Pacienții care preferă telefonul sau programarea direct la spital ar putea folosi în continuare aceste variante. Personalul unităților medicale ar introduce însă toate solicitările în același calendar electronic, prin interfața e-Furnizori a portalului e-Sănătatea Mea.

"Un singur calendar. Aceleași locuri disponibile online, la telefon și la ghișeu. Pacientul care preferă să se programeze online se autentifică prin ROeID și alege un loc disponibil. Cel care preferă telefonul sună în continuare la spital.

Prin interfața e-Furnizori a portalului e-Sanatatea Mea, persoana care răspunde îi poate rezerva locul în același calendar, în câteva secunde, chiar în timpul apelului. La ghișeu se poate lucra la fel", a explicat conf. univ. dr. Horațiu Moldovan, fostul președinte al CNAS, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Cum ar funcționa programările în spitalele publice

Propunerea prevede ca fiecare spital să își configureze programul în funcție de medici și cabinete. Unitatea medicală ar publica locurile disponibile și ar avea posibilitatea să le blocheze sau să le redeschidă atunci când apar modificări în program.

De asemenea, medicii ar putea gestiona direct programările pacienților sau ar putea delega această responsabilitate unui asistent medical ori unui registrator. Un singur responsabil ar putea prelua programările pentru mai multe cabinete, iar un operator de call-center ar putea gestiona solicitările pentru întregul ambulatoriu.

Acest sistem ar permite centralizarea programărilor și ar reduce riscul ca aceleași locuri să apară disponibile în mai multe canale de rezervare.

Ministerul Sănătății ar putea impune un termen de trei luni

Fostul președinte al CNAS susține că Ministerul Sănătății are cadrul legal necesar pentru a stabili regulile și calendarul acestei implementări.

El invocă Legea sănătății nr. 95/2006, care prevede atribuții ale ministerului în elaborarea și avizarea reglementărilor din domeniul sanitar, precum și HG nr. 144/2010, care îi atribuie responsabilități privind organizarea și funcționarea sistemului de sănătate și informatizarea acestuia.

"Ca fost secretar de stat în Ministerul Sănătății și fost președinte al CNAS, propun o decizie cu termen clar: în cel mult trei luni, toate programările pentru consultațiile decontate în ambulatoriile spitalelor publice să fie înregistrate în portalul e‑Sănătatea Mea.

Ministerul Sănătății poate lua decizia chiar azi și poate începe cu spitalele din rețeaua proprie, apoi poate pregăti extinderea la toate cele 374 de spitale publice din România, împreună cu autoritățile locale și instituțiile care au rețele sanitare proprii. Sunt sigur că CNAS va oferi tot suportul.

Legea sănătății nr. 95/2006 prevede că Ministerul Sănătății "elaborează și avizează reglementări în domeniul sanitar", iar HG nr. 144/2010 îi atribuie reglementarea modului de organizare și funcționare a sistemului de sănătate [art. 2 lit. c)] și prevede că "organizează informatizarea sistemului de sănătate" [art. 4 alin. (1) pct. 3]. În acest cadru, Ministerul poate stabili regulile, calendarul și responsabilitățile pentru implementare", mai arată conf. univ. dr. Horațiu Moldovan.

ROeID și accesul pacienților la programările online

Un alt element important al propunerii îl reprezintă simplificarea autentificării în portalul e-Sănătatea Mea. Horațiu Moldovan face referire la validarea automată a înrolărilor în ROeID, pe care Autoritatea pentru Digitalizarea României a promis că o va pune la dispoziție începând cu luna noiembrie.

Dincolo de simplificarea programărilor, un calendar comun ar putea oferi autorităților o imagine mai clară asupra cererii de servicii medicale din ambulatoriile spitalelor publice.

"Calendarul comun al programărilor ar arăta și unde se așteaptă prea mult. Acolo unde cererea depășește constant capacitatea, Ministerul și CNAS ar avea date pe baza cărora să decidă extinderea programului cabinetelor medicale, finanțarea mai multor consultații și plata transparentă a muncii suplimentare efectiv prestate, inclusiv în spitalele publice", explică conf. univ. dr. Horațiu Moldovan, fostul președinte al CNAS.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare