Flăcările au izbucnit după prăbușirea unei drone în perimetrul restricționat, iar condițiile meteorologice nefavorabile îngreunează misiunea echipelor de intervenție.
Incendiul s-a extins rapid și ocupă o suprafață estimată inițial la 12 kilometri pătrați, situată la sud-est de orașul Cernobîl. Date recente obținute prin satelit sugerează însă că aria afectată depășește deja 24 de kilometri pătrați. Eforturile de stingere sunt extrem de dificile din cauza vântului puternic, a secetei și a prezenței minelor terestre în zonă, care pun în pericol viața personalului de intervenție.
Specialiștii monitorizează constant nivelul de radionuclizi din organismele celor care luptă cu flăcările, din cauza concentrației ridicate de fum contaminat din proximitatea imediată a focului.
În ciuda amplorii evenimentului de la Cernobîl, din Ucraina, autoritățile de la București dau asigurări că populația nu are motive de îngrijorare. Instituțiile din subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor urmăresc situația minut cu minut.
"Potrivit estimărilor realizate de Administrația Națională de Meteorologie RA, direcția dominantă a vântului va favoriza deplasarea norului de fum către Belarus, ulterior către nordul și nord-estul Ucrainei și sud-vestul Rusiei, fără impact asupra teritoriului României", transmite Ministerul Mediului.
Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) utilizează Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului pentru a detecta orice modificare a calității aerului. Stațiile automate și laboratoarele specializate funcționează fără întrerupere pe tot teritoriul țării.
Ministerul Mediului subliniază că situația rămâne stabilă în zona noastră geografică.
"Până la acest moment, nu au fost înregistrate depășiri ale limitelor de avertizare sau atenționare privind radioactivitatea mediului în România. Valorile măsurate se încadrează în limitele normale și în tendințele multianuale specifice acestei perioade", mai transmite Ministerul Mediului.
Se împlinesc 40 de ani de la cel mai grav accident nuclear din istoria civilizației, un eveniment care a lăsat o rană deschisă în inima Europei și a rescris protocoalele de siguranță globală. În noaptea de 26 aprilie 1986, reactorul numărul 4 al Centralei Nucleare "Vladimir Ilici Lenin" a explodat, eliberând în atmosferă o cantitate de radiații de 400 de ori mai mare decât cea a bombei de la Hiroshima.
Totul a început cu un test de siguranță eșuat. Operatorii încercau să verifice dacă turbinele reactorului puteau genera suficientă energie pentru a menține pompele de răcire în funcțiune în cazul unei pene de curent. O serie de erori umane, dublate de deficiențe de proiectare ale reactorului sovietic de tip RBMK, au dus la o creștere necontrolată a puterii.
La ora 01:23, două explozii succesive au spulberat acoperișul de 2.000 de tone al reactorului. În primele ore, autoritățile de la Moscova au păstrat o tăcere suspectă, în timp ce pompierii din Pripiat, trimiși la intervenție fără echipament de protecție adecvat, luptau cu un "foc invizibil" care avea să le fie fatal.
În săptămânile care au urmat, aproximativ 600.000 de oameni, soldați, mineri și civili cunoscuți sub numele de lichidatori, au fost mobilizați pentru a curăța resturile radioactive și pentru a construi un "sarcofag" de beton deasupra reactorului distrus.
Orașul Pripiat, construit special pentru angajații centralei, a fost evacuat la 36 de ore de la explozie. Celor 50.000 de locuitori li s-a spus că vor pleca pentru doar trei zile; nu s-au mai întors niciodată.
O rază de 30 de kilometri în jurul centralei a fost declarată zonă interzisă, devenind un laborator în aer liber pentru studiul efectelor radiațiilor asupra naturii.
Astăzi, Cernobîlul rămâne un simbol al fragilității tehnologice. Deși zona de excludere a devenit, în mod paradoxal, un sanctuar pentru fauna sălbatică, unde lupii și caii Przewalski hoinăresc printre ruinele sovietice, nivelul de radiații din sol va rămâne periculos pentru mii de ani.
În 2016, un nou dom de oțel, cel mai mare obiect mobil construit vreodată de om, a fost glisat deasupra vechiului sarcofag pentru a preveni alte scurgeri radioactive.
Cea mai documentată și agresivă consecință medicală rămâne explozia cazurilor de cancer tiroidian. În primele săptămâni după accident, norul radioactiv a eliberat cantități masive de Iod-131, care s-a depus pe pășuni. Prin consumul de lapte contaminat, acest izotop a ajuns direct în glandele tiroide ale copiilor, organ aflat în plină dezvoltare și extrem de avid după iod.
Rezultatul a fost o anomalie statistică fără precedent în istoria medicinei: o creștere de peste 100 de ori a incidenței cancerului tiroidian în rândul tinerilor din Ucraina și Belarus. Deși rata de supraviețuire este ridicată, acești pacienți au rămas dependenți de medicație hormonală pentru tot restul vieții.
Pentru cei aproximativ 600.000 de oameni care au format armata de "lichidatori", radiația nu a fost doar un concept abstract, ci un inamic dual: un asasin care lovea fulgerător pe unii și un urmăritor implacabil care îi vâna pe ceilalți de-a lungul deceniilor.
Cei aflați în prima linie au simțit imediat furia atomului prin Sindromul de Iradiere Acută (SIA). Această prăbușire biologică violentă a transformat corpurile robuste ale pompierilor și militarilor în câmpuri de bătălie pierdute, unde măduva osoasă era pulverizată, hemoragiile interne deveneau de neoprit, iar pielea se descuama sub efectul arsurilor radiologice profunde.
Însă, pentru supraviețuitorii acestui șoc inițial, calvarul s-a transformat într-o așteptare tensionată. Studiile clinice desfășurate pe termen lung au confirmat temerile medicilor: lichidatorii au prezentat un risc de două ori mai mare de a dezvolta leucemii agresive, radiațiile ionizante atacând direct "fabrica" de sânge a organismului.
Dincolo de formele de cancer, expunerea prelungită a lăsat în urmă o gamă dureroasă de patologii de organ. Mulți dintre cei care au curățat acoperișul reactorului au început să vadă lumea printr-o ceață densă din cauza cataractei radioinduse, în timp ce sistemele lor circulatorii au cedat prematur.