Medic rezident, mesaj pentru Ilie Bolojan: Îi împingeți pe toți spre aeroport! Nu noi am părăsit România, ci România ne-a părăsit pe noi

Medic rezident, mesaj pentru Ilie Bolojan dupa mesajul despre medicii rezidenti platiti "de statul roman" - Foto: Agerpres & captura VIDEO TikTok @spreaeroport

Declarația premierului Ilie Bolojan, potrivit căreia absolvenții de Medicină care au făcut facultatea "la buget" și Rezidențiatul "pe banii statului român" ar trebui să aibă "o obligație față de România" și să lucreze în țară încă "doi, trei, patru, cinci ani", a reaprins o discuție veche: cum păstrezi medicii în sistem?

Un medic rezident pregătit în centre de top din Europa, care declară apăsat că s-ar întoarce în țară dacă lucrurile ar merge bine, transmite un mesaj puternic după declarația premierului Ilie Bolojan.

A plecat în Germania imediat după terminarea facultății de Medicină și subliniază că plecarea sa și a alor medici nu este un capriciu, pentru că "nimeni nu pleacă de bine", iar miza reală nu este să-i obligi pe medici să rămână, ci să faci ca ei să-și dorească să rămână.

"Nu noi am părăsit România, ci România ne-a părăsit pe noi! Tot ce faceți este să îi împingeți pe toți spre aeroport", spune medicul rezident, care subliniază:

  • lipsa posturilor
  • respectul insuficient pentru medicii rezidenți
  • un sistem în care, după ani de muncă de rezident, nu au loc să se angajeze.

Medicul rezident spune apăsat că problema nu se rezolvă cu obligații și sancțiuni, ci cu un sistem care să nu-ți ceară să alegi unde să pleci ca să-ți fie mai bine.

Drumul până la diploma de medic nu este gratuit. Multe familii din România fac sacrificii enorme. Iar cifrele sacrificiului au cel puțin un 0 în plus față de Germania, de exemplu

Întregul mesaj al medicului rezident vine la pachet cu o realitate pe care multe familii o știu: chiar și când un student e "la buget", drumul până la diplomă nu e deloc gratuit. Părinții plătesc ani întregi de chirie, utilități, transport, mâncare, cărți, taxe și toate cheltuielile unui oraș universitar, uneori cu sacrificii enorme.

În Germania, de exemplu, taxa pe semestru este 200 euro, bani în care intră și transportul gratuit pentru studenți. În Germania, dacă o familie nu are acești bani, statul are mecanisme sociale care te ajută să studiezi. 

În România, povara care pe familie. Iar povara asta are cel putin un 0 în plus față de Germania, deși condițiile nu sunt la fel de bune.

Iată declarația integrală a medicului rezident

*DC Medical a primit acordul de publicare al acestei declarații 

 

"Domnule Ilie Bolojan,

eu sunt un medic care a plecat imediat din țară după ce a terminat facultatea la buget, pe banii statului român. Așa că haideți să ne cunoaștem, pentru că poate aveți nevoie să auziți de la noi, cei care am plecat din țară, de ce am plecat, din moment ce pare că soluția dumneavoastră este să obligăm studenții de la Facultățile de Medicină care termină la buget, respectiv "rezidenții care fac rezidențiatul pe banii statului român" să rămână în țară.

Vorbim imediat punctual despre motivele pentru care medicii pleacă din țară, pentru că garantez că nimeni nu pleacă de bine și toți cei care au luat contact cu străinătatea, cu sistemul medical din străinătate, au realizat cât de frumos este, de fapt, să te poți naște într-o țară, într-un sistem funcțional în care nu ești niciodată pus față în față cu întrebarea - "UNDE SĂ PLEC SĂ MUNCESC CA SĂ FIE BINE?"

Și cât de repede am realizat cu toții că, de fapt, nu noi am părăsit România, ci România ne-a părăsit pe noi.

Dar nu pot să nu remarc ceva din declarația dumneavoastră. Anume acest "rezidențiat pe banii statului român". Dacă puteți să ne explicați ce înseamnă asta? La ce vă referiți? Pentru că rezidenții sunt medici rezidenți, cu contract de muncă, care prestează o muncă și sunt plătiți pentru asta. Sau, într-un sistem perfect, ar trebui să fie plătiți pentru asta, așa cum se întâmplă în străinătate. Inclusiv gărzile lor să fie plătite!

Dar trecând peste asta, primesc un salariu, prestează o muncă, deci sunt angajați, așa cum mergem și la corporație de la 9 la 17. Este același lucru.

Nu înțeleg cum adică "pe banii statului român"? Pentru că acesta este unul dintre motivele pentru care medicii pleacă din țară. Faptul că medicii rezidenți NU au unde să muncească, nu au posturi și se vorbește despre un deficit de medici, dar este foarte greu să te angajezi și ca medic rezident și ca medic specialist.

De ce? Din cauza corupției în principiu, pentru că posturile care sunt scoase foarte rar, sunt date așa cum știm cu toții că sunt date. Sau nu sunt scoase!

Pur și simplu ajungi șomer după ce ai terminat rezidențiatul.

Dacă stați de vorbă cu medicii plecați în străinătate o să observați să nimeni nu și-ar dori să plece dacă am avea tot ce ne trebuie

Al doilea motiv ar fi faptul că rezidenții nu sunt respectați. Punem câte 10 rezidenți pe o secție să sprijine pereții și nu sunt învățați să facă nimic.

Cu toții ne dorim să fim plătiți corect, ne dorim să putem învăța ceva, așa cum se întâmplă în străinătate.

Ne dorim să avem un spital funcțional, ne dorim, eventual, după ce muncim ani de zile, să putem visa și la o anumită funcție și să nu fie totul înghițit deja de cei care se află în sistem.

Sunt convinsă că toate aceste argumente sunt deja foarte bine cunoscute în România, în special de către dumneavoastră.

Poate fi rezumat destul de simplu: ne dorim să putem profesa, să ne facem meseria într-un sistem funcțional și asta ne oferă celelalte țări care ne și iau foarte multe lucruri, pentru că dacă stați de vorbă cu medicii plecați în străinătate o să observați să nu e atât de ușor și că nimeni nu și-ar dori să plece dacă am avea, acolo unde am studiat, tot ce ne trebuie.

Germania vs. România: haideți să nu mai portretizăm România ca acest martir care pregătește medicii pe gratis

Și ca să vin cu un exemplu, pentru că eu am și studiat 1 an în Germania pe banii Uniunii Europene, acolo plăteam pe semestru o taxă cam de 200 euro, bani în care ne intra și transportul gratuit în regiunea respectivă.

Această taxă era la fel pentru toată lumea. Cam 200 euro. Comparați cu taxele din România!

Știu că v-ați referit la cei de la buget care învață, au note bune și nu trebuie să plătească nicio taxă, dar comparați locurile de la taxă, locurile de la buget, cât e taxa în România, cât este în Germania, de exemplu.

Pentru că în Germania dacă nu ai acești 200 de euro pe semestru, familia ta nu trebuie să facă sacrificii enorme ca să te țină în facultate, așa cum se întâmplă în foarte multe cazuri în România, ci există serviciile sociale într-un stat funcțional, care te ajută și îți dau bani încât să reușești să studiezi.

Așa că haideți să nu mai portretizăm România ca acest martir care pregătește medicii pe gratis și este pe primul loc din Uniunea Europeană la medicii care pleacă din țară, în loc să ne punem simpla întrebare: De ce pleacă medicii? Ce să facem să îți dorească să rămână, nu să-i obligăm să rămână?!

Pentru că atât timp cât nu începem să tratăm medicii rezidenți cu respect și să îi vedem ca pe medici, ceea ce sunt, și angajați care trebuie puși la muncă, pentru că își doresc să învețe specializarea pe care și-au ales-o, cât timp ignorăm problemele din fața noastră și nu începem să schimbăm asta, tot ce faceți este să îi împingeți pe toți spre aeroport", este declarația medicului rezident pregătit în centre de top din Europa.

 

Vezi VIDEO cu declarația integrala AICI

 

Articole similare