Mihai Neșu mănâncă și scrie singur, la aproape 10 ani după accidentul teribil în urma căruia a rămas paralizat – VIDEO

Mihai Neşu a scris cu mâna lui mesajul prin care le cere fanilor să-i ajute Fundaţia! "Cred". 

"Ce se întâmplă cu Mihai chiar e un miracol. Terapeutul lui mi-a spus spus că la nivelul bolii sale, 99% din pacienţi sunt ajutaţi respiratoriu şi stau la pat. Practic, a sfidat toate legile medicale", a spus Florin Lovin pentru Antena Sport. 

"A explodat grupul nostru de WhatsApp cu felicitări. Toţi ne-am dori să ajungem mai des la el. Din păcate, cu pandemia asta, multe s-au dat peste cap, însă nu şi ambiţia lui", a mai spus Lovin. 

Neșu mănâncă singur

 

La aproape 10 ani de la acel moment nefericit, Mihai Neșu a reușit să ia cina de unul singur.

Anunțul a fost făcut de fundația lui, Mihai Nesu Foundation, pe pagina de Facebook: "BUCURIE MARE! Mihai Nesu mananca singur cina la aproape 10 ani dupa accident! Dupa cum observati Mihai este ajutat de niste ustensile speciale dar independenta primita astfel e foarte importanta! Slava lui Dumnezeu!".

Accident teribil

 

Neșu s-a accidentat teribil în timpul unui antrenament în mai 2011. El evolua atunci pentru FC Utrecht și a intrat într-un duel cu coechipierul Alje Schut. Românul s-a ales cu o vertebră cervicală fracturată și a rămas paralizat. 

 

Articole similare

Donald Trump, din nou la spital

12 oct 2025, 09:57
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a ajuns din nou la spital. Ce se întâmplă cu președintele SUA, la doar câteva zile după ce medicii au anunțat că este într-o stare...