Medicii își schimbă abordarea față de tensiunea arterială, iar pragurile considerate „acceptabile” până recent sunt acum tratate cu mult mai multă seriozitate. Valorile ușor crescute, care ani la rând au fost trecute cu vederea sau doar monitorizate ocazional, sunt încadrate oficial ca hipertensiune, pe fondul unor date științifice care arată că riscul cardiovascular începe mult mai devreme decât se credea.
Această schimbare de paradigmă vine după ani de cercetări epidemiologice care au urmărit evoluția tensiunii arteriale și legătura ei cu bolile de inimă, accidentele vasculare cerebrale, afecțiunile renale și declinul cognitiv. Concluzia este una clară: nu există un prag „sigur” de la care riscul apare brusc, ci o creștere progresivă a pericolului, chiar și la valori considerate anterior normale.
După prima mare revizuire din 2017, criteriile de diagnostic au fost din nou ajustate. Potrivit noilor recomandări publicate în revista Circulation sub coordonarea American Heart Association și a American College of Cardiology, tensiunea arterială normală rămâne sub 120/80 mmHg, însă orice valoare persistentă peste 130/80 mmHg este considerată hipertensiune.
Dispare astfel categoria de „prehipertensiune”, care ani de zile a reprezentat o zonă gri, în care pacienții erau sfătuiți mai degrabă să aștepte decât să acționeze. În noua logică medicală, orice creștere susținută a tensiunii este un semnal de alarmă ce necesită intervenție timpurie.
Prin coborârea pragurilor, medicii urmăresc să intervină înainte ca leziunile produse de tensiunea crescută să devină ireversibile. Datele epidemiologice arată că menținerea unei tensiuni ușor crescute timp de ani de zile afectează treptat vasele de sânge, inima și creierul, chiar în absența simptomelor evidente.
Statisticile Centers for Disease Control and Prevention indică faptul că aproape jumătate dintre adulții din Statele Unite depășesc noile praguri de tensiune, în timp ce doar o parte dintre ei reușesc să o țină sub control. Acest lucru explică de ce hipertensiunea rămâne principalul factor de risc modificabil pentru bolile cardiovasculare și accidentele vasculare cerebrale.
Pentru a evita tratamentele standardizate aplicate mecanic, noile ghiduri recomandă folosirea unui instrument de evaluare a riscului cardiovascular pe termen de zece ani, cunoscut sub numele de PREVENT. Acesta ia în calcul nu doar tensiunea, ci și vârsta, sexul, istoricul medical și profilul lipidic, permițând o abordare mai fină și personalizată.
Nu toți specialiștii privesc însă cu entuziasm această înăsprire a criteriilor. Unii cardiologi avertizează că extinderea diagnosticului ar putea duce la tratarea inutilă a unor persoane care, în practică, se simt sănătoase. Ei atrag atenția că scăderea agresivă a tensiunii poate provoca efecte adverse, precum amețeli, căderi sau episoade de hipotensiune, mai ales la vârstnici sau la pacienții care iau deja mai multe medicamente.
Analize publicate inclusiv de The Conversation subliniază că noile recomandări nu impun automat tratament medicamentos pentru toți cei care depășesc pragul de 130/80 mmHg. Accentul cade pe monitorizarea la domiciliu, pe urmărirea evoluției în timp și pe judecata clinică individuală, adaptată stilului de viață și riscului real al fiecărui pacient.
În esență, tensiunea arterială nu mai este tratată ca o valoare izolată, măsurată ocazional în cabinet, ci ca un indicator dinamic al sănătății pe termen lung. Schimbarea promite o prevenție mai eficientă, dar ridică și provocarea unui echilibru fin între vigilență medicală și evitarea excesului de tratament.