Menținerea prețului la medicamente la cel mai scăzut nivel din Europa nu a fost o strategie bună, după cum s-a văzut până acum. Invitat la dezbaterea „Pregătirea pentru valul doi începe acum!” organizate de grupul de presă DC Media Group, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a explicat: „Această variantă nu este cea mai fericită pentru noi, din motivele evidente pentru oricine, ceea ce - ați dedus - s-a și întâmplat: a fost retras un lot important de medicamente din România și există, din nefericire, în continuare, discontinuități cu privire la câteva molecule. Noi am încercat să ajustăm, să modernizăm, să reparăm toate aceste neajunsuri, astfel încât pacienții din România să aibă acces la medicație, la terapii la standarde europene, sigur - nu pot fi făcute toate lucrurile care au fost definite așa cum au fost ele în ultimii ani - nu pot fi făcute într-un demers, într-un interval de câteva săptămâni, câteva luni, cu atât mai mult cu cât ai de gestionat o criză cu acest nou tip de coronavirus, însă am făcut câțiva pași importanți și cu privire la politica de preț, la această chestiune particular, s-au făcut demersuri, pentru că dorința noastră este aceea de a crea un cadru care să garanteze pacienților din România acces la standarde europene și atunci am demarat un proces de îmbunătățire a acestui cadru, bazat pe principii de transparență, astfel încât să putem să avem în următoarea perioadă o formă care să garanteze pacienților un acces european.”
Dispariția unor molecule de pe piață, cauzate de prețul prea mic: cum explică Andrei Baciu, secretar de stat în MS
Publicat pe 10 iul 2020, 14:32
Articole similare
10 iul 2020, 18:18
Președintele Consiliului Român de Publicitate, Oana Cociașu, spune că vaccinul este considerat un medicament și legile în vigoare interzic ca publicitatea la acesta să se facă în social...
”Rata de vaccinare împotriva gripei la vârstnici a scăzut la 8% în 2017”. Ce ar trebui făcut
10 iul 2020, 12:40
Diana Loreta Păun, consilier de stat în cadrul Departamentului Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale, susține că românii ar trebui să se vaccineze...
Adrian Wiener: suprapunerea a două epidemii este un scenariu pe care ar trebui să-l evităm cu orice preț
10 iul 2020, 17:20
Adrian Wiener, membru în Comisia pentru Sănătate Publică a Senatului, a explciat de ce este mulkt mai importantă vaccinarea antigripală în contextul pandemiei de...
Președintele CNAS: Dorim să permanentizăm această telemedicină
10 iul 2020, 14:27
Președintele CNAS, Adela Cojan, a precizat, la dezbaterea ”Pregătirea pentru valul doi începe acum!”, că se dorește permanentizarea...
Cristian Bușoi: compensare a vaccinurilor e o idee foarte bună, dar nu suficientă
16 iul 2020, 18:08
Medicul și europarlamentarul Cristian Bușoi crede că ideea de compensare a vaccinurilor este bună și ar putea ajuta la creșterea ratei de vaccinare în...
Dr Cristian Vlădescu, despre pregătirea pentru un posibil val doi: Vaccinarea este opțiunea cea mai validă
16 iul 2020, 19:03
Prof univ dr Cristian Vlădescu, directorul general al Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar, a vorbit în cadrul dezbaterii "Pregătirea pentru valul doi începe acum!",...
Dan Zaharescu, ARPIM: Lucrăm la o metodologie de prețuri pentru medicamente
10 iul 2020, 15:21
Dan Zaharescu, președinte ARPIM, a declarat la dezbaterea ”Pregătirea pentru valul doi începe acum!”, organizată de DC Media Group, că e nevoie de o metodologie de prețuri pentru...
De unde se informează românii legat de vaccinare. Studiul lui Gindrovel Dumitra
10 iul 2020, 17:05
Medicul Gindrovel Dumitru a declarat, la dezbaterea ”Pregătirea pentru valul doi începe acum!”, că a vrut să afle de unde se informează oamenii legat de vaccinare. Rezultatele l-au luat prin...
Adriana Pistol, despre vaccinare: reduce costurile, atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul de sănătate
10 iul 2020, 15:50
Pandemia de coronavirus pune o presiune uriașă pe sistemele medicale din lume. Adriana Pistol, invitată la dezbaterea „Pregătirea pentru valul doi începe acum!” organizate de grupul de presă...
Cum ne pregătim pentru valul II de COVID-19. Diana Păun: există un mare deficit de resurse umane la ATI
10 iul 2020, 11:47
Diana Loreta Păun, consilier de stat în cadrul Departamentului Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale, a explicat, la dezbaterea ”Pregătirea pentru valul doi începe acum!”, cum ...
Consilier prezidențial: Trebuie să responsabilizăm mai mult populația
10 iul 2020, 12:09
Diana Loreta Păun, consilier de stat în cadrul Departamentului Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale, a subliniat, la dezbaterea ”Pregătirea pentru valul doi începe acum!”,...
DEZBATERE ONLINE: ”Pregătirea pentru valul doi începe acum!”, partea a II-a, VIDEO
16 iul 2020, 16:36
”Pregătirea pentru valul doi începe acum!” este denumirea dezbaterii online care continuă astăzi, 16 iulie, de la ora 17.00, LIVE pe platformele DCNews TV, DCNews și DCMedical, dar și...
Rezistența la antibiotice. Soluție dovedită științific. Dr Oana Falup-Pecurariu: Scade cu până la 44%
10 iul 2020, 21:00
Conf. univ dr. Oana Falup-Pecurariu, Facultatea de Medicină - Universitatea ”Transilvania” Braşov, de la Spitalul Clinic de Copii Brașov, a vorbit, în cadrul dezbaterii ”Pregătirea pentru...
Cristian Bușoi: acest sistem populist al prețului cel mai mic a făcut mult rău
16 iul 2020, 19:30
Principiul celui mai mic preț din Uniunea Europeană la medicamente a făcut mai mult rău decât bine, este concluzia medicului și europarlamentarului Cristian Bușoi, invitat la dezbaterea online...
Andrei Baciu: trebuie să fim pregătiți pe toate palierele
10 iul 2020, 14:15
Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a vorbit în cadrul dezbaterii „Pregătirea pentru valul doi începe acum!” organizate de grupul de presă DC Media Group despre...
COVID-19. Suprapunerea cu epidemia de gripă. România, pe urmele Italiei? Dr Cristian Vlădescu explică
16 iul 2020, 20:13
Prof univ dr Cristian Vlădescu, directorul general al Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar, a vorbit în cadrul dezbaterii "Pregătirea pentru valul doi începe acum!",...
Dr Florin Mihălțan: Valul doi mi se pare că este tot valul unu, continuat
12 iul 2020, 08:06
Prof. dr. Florin Mihălțan a vorbit, în cadrul dezbaterii DCMedia Group ”Pregătirea pentru valul doi începe acum!”, despre câteva probleme, separat de pericolul coronavirusului, pe care...
Adela Cojan: Suntem pe vârful primul val de COVID-19
10 iul 2020, 14:01
Președintele CNAS, Adela Cojan, consideră că România se află, în acest moment, pe vârful primului val de COVID-19.
Dispariția unor molecule de pe piață, cauzate de prețul prea mic: cum explică Andrei Baciu, secretar de stat în MS
10 iul 2020, 14:32
Prețul medicamentelor a dus la dispariția unor molecule de pe piață. Andrei Baciu, secretar de stat al MS, a explicat la dezbaterea „Pregătirea pentru valul doi începe acum!” organizată de...
Vaccinare antigripală în farmacie? Adela Cojan: Suntem în demersuri foarte avansate
10 iul 2020, 13:42
Președintele CNAS, Adela Cojan, a declarat, la dezbaterea online ”Pregătirea pentru valul doi începe acum!”, că există un demers legislativ în derulare pentru ca, din toamnă, vaccinarea...
Dan Zaharescu: Vaccinarea trebui să fie valorificată la maximum
10 iul 2020, 15:51
Președintele ARPIM, Dan Zaharescu, a declarat că, având în vedere contextul pandemic, trebuie valorificate la maximum vaccinurile disponibile pentru bolile...
Cristian Bușoi: „EU4Health”, ce avantaje va aduce românilor programul european de sănătate
16 iul 2020, 20:57
Dr. Cristian Bușoi a vorbit la dezbaterea online "Pregătirea pentru valul doi începe acum!" despre un program de sănătate european și ce facilități le va putea aduce românilor, inclusiv în...
Cristian Bușoi: câți bani are România pentru valul al doilea al pandemiei
16 iul 2020, 22:30
Cristian Bușoi, invitat la dezbaterea online „Pregătirea pentru valul doi începe acum!”, a vorbit despre sumele de bani de care dispune România pentru a valul al doilea al pandemiei....
Pandemie de neîncredere în vaccinare. Dr Florentina Furtunescu: Lupta este inegală. Care ar fi soluția
10 iul 2020, 20:02
Conf. Univ. Dr. Florentina Furtunescu, expert în sănătate publică şi prorector al UMF Carol Davila, a vorbit, în cadrul dezbaterii ”Pregătirea pentru valul doi începe acum!”, organizată...