EXCLUSIV Țara care nu are niciun caz de cancer de col uterin. Motivul e UIMITOR. În România sunt 1000 de decese
Care este țara care nu are niciun caz de cancer de col uterin. Cum s-a ajuns la această perfomanță.
Ce ar presupune vaccinarea în farmacie. Vaccinarea antigripală în farmacii se realizează de către farmaciştii care au absolvit cursuri de pregătire postuniversitară, organizate de universităţile de medicină şi farmacie din România în perioada noiembrie - decembrie 2022.
Există, însă, și alte neajunsuri. Dr. Valeria Herdea, Medic Primar Medicină de Familie cu profil pediatrie, în exclusivitate la DC MEDICAL, cadrul dezbaterii ”Vaccinul, cel mai puternic stimulent al imunității” în cadrul ”Săptămânii Europene a Imunizării”, care sunt riscurile unor asemenea campanii și ce trebuie avut în vedere.
”Atunci când extidem arealul în care se poate vaccina trebuie să ținem cont de câteva lucruri, condiții pe care le oferim acelor pacienți. Vaccinarea nu este doar un act de administra un vaccin propriu-zis.
Înseamnă consultul, evaluarea stării de sănătate a pacientului, înseamnă a-i cunoaște antecedentele, nu doar a-i lua o declarație pe propria răspundere. Mai trebuie să ai personal instruit.
Depășirea limitelor competenței trebuie să ne ridice niște probleme de pregătire postuniversitară și pentru colegii noștri pentru că a-ți asuma actul vaccinal, înseamnă a-ți asuma vaccinarea cu totul. Poate fi o problemă că nu îi cunoaștem antecedentele pacientului.
Este nevoie să lărgim aria celor care vaccinează. Mi-aș dori să văd vaccinarea în școli, însă se cere să avem condiții îndeplinite. Pentru a face vaccinarea în cabinetele medicilor de familie, avem nevoie de un spațiu corespunzător, frigidere, să avem circuite, pacientul să fie examinat”, a explicat dr. Valeria Herdea, Medic Primar Medicină de Familie cu profil pediatrie, în exclusivitate la DC MEDICAL, cadrul dezbaterii ”Vaccinul, cel mai puternic stimulent al imunității” în cadrul ”Săptămânii Europene a Imunizării”.
Vaccinarea în farmacie, numai cu recomandare de la medic. Vaccinul antigripal se va administra numai după efectuarea unei anamneze minimale de către farmacist, pentru identificarea unor eventuale contraindicaţii sau precauţii la vaccinare.
Vaccinarea în farmacii nu se efectuează dacă persoana respectivă nu a mai fost vaccinată anterior antigripal şi nu prezintă o recomandare medicală în acest sens.
Vezi mai multe în VIDEO:
Care este țara care nu are niciun caz de cancer de col uterin. Cum s-a ajuns la această perfomanță.
Vaccinarea anti-HPV - ce trebuie să știi. Când se face și până la ce vârstă.
Meningococ - tot ce trebuie să știi. Care sunt cauzele, simptomele, cum se transmite și care e cea mai bună metodă de prevenție.
Cum ar trebui să arate publicitatea la medicamente.
Vaccinarea antigripală este la cote destul de mici. Pentru a crește rata de vaccinare se propune stimularea medicilor de familie.
Ce este EpiPen şi pentru ce se utilizează? Câte cazuri de anafilaxie au existat după vaccinarea antigripală în farmacii.
Ce nu s-a spus despre rujeolă. Laszlo Attila ne-a oferit câteva detalii cheie.
ARN mesager este tratamentul care ar putea distruge cancerul și alte boli grave.
Ce se știe despre vaccinare. De unde ne luăm informațiile. Care este rolul Dr. Google în ceea ce privește sănătatea.
Ce ar presupune vaccinarea în farmacie. Care sunt problemele legale.
Vaccinarea va fi mult mai accesibilă. Se lucrează la reforma sistemului.
Zoonozele sunt bolile transmise de la animale, la om. Cum se face saltul și care sunt zonele fierbinți de pe glob.