FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Conform datelor INS, doar 9 județe mai sunt în scenariul roșu, în timp ce 20 sunt deja în scenariul verde.
Conform datelor INS; mai sunt nouă județe în scenariul roșu, iar altele 20 sunt în scenariul verde. Au rămas, astfel, 13 județe în scenariul galben, printre care și municipiul București.
Județele cu cea mai mare rată de infectare sunt Arad, cu 4,05, Bihor cu 3,77 și Cluj, cu 3,76 cazuri la mia de locuitori. Dacă se va menține tendința de scădere a cazurilor, în câteva zile nu vm mai avea niciun județ în scenariul roșu.
La polul opus, județele cu cea mai mică rată de infectare sunt Suceava cu 0,82, Botoșani cu 1,14, Vaslui cu 1,16, sau Bistrița-Năsăud cu 1,25 cazuri la mia de locuitori.
Potrivit datelor INS, niciun județ nu a înregistrat creșteri ale numărului de infectări, în ultimele 24 de ore.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.104 cazuri de noi infectări și 177 decese. De asemenea, a scăzut numărul celor aflai n secțiile de terapie intensivă, astfel că mai sunt în stare gravă 1.341 de pacienți.
În ceea ce privește minorii, 120 sunt internați în secții, iar 12 mai sunt în ATI.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.