EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România face clarificări privind aspectele legate de trimiterea de medicamente către persoane fizice, cetățeni romani, aflați temporar...
"În condițiile speciale de restricționare a circulației persoanelor, impuse de pandemia COVID 19, medicamentele destinate pacienților romani, aflați temporar în alte tari, unii din ei bolnavi cronici, pot fi trimise acestora, deoarece nu fac obiectul OMS 428/12.03.2020 pentru aprobarea Listei cuprinzând dispozitivele medicale şi materialele sanitare pentru a asigura prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate infecţiei cu SARS-COV-2, a căror distribuţie în afara teritoriului României se suspendă temporar, precum şi a unor măsuri pentru asigurarea medicamentelor cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed), modificat prin OMS nr. 492/24.03.2020, nefiind trimise în scop comercial, ci într-o cantitate rezonabila, adecvata tratamentului unei persoane pentru perioada imediat următoare", informează ANMDMR
Mai exact, OMS 428/2020 reglementează numai activitatea operatorilor economici autorizați de ANMDMR că producători/importatori de medicamente, distribuitori angro de medicamente.
În cazul trimiterii medicamentelor care se eliberează pe baza de prescripție medicală, către persoane fizice, cetățeni romani aflați temporar în alte state, mulți fiind pacienți cronici, medicamentele trebuie să fie însoțite de documente justificative, respectiv copie a prescripției medicale care să conțină datele de identificare ale pacientului, medicamentele prescrise și cantitățile aferente, precum și dovada privind achiziția medicamentelor din farmaciile din Romania-copie a bonului fiscal.
În cazul trimiterii medicamentelor care se pot elibera fară prescripție medicala – OTC, dovada privind achiziția este reprezentata, de asemenea, de copia bonului fiscal.
Informațiile legate de modul de eliberare a medicamentelor (cu prescripție medicala/fară prescripție medicala - OTC), precum și condițiile de păstrare sunt menționate pe ambalajul secundar al medicamentelor.
În cazul coletelor care conțin medicamente care necesita condiții speciale de păstrare/transport (2-8°C), firma de curierat trebuie să asigure respectarea acestor condiții, astfel încât medicamentele să ajungă la pacienți în condiții corespunzătoare de calitate.
"Produsele din categoria suplimentelor alimentare, nu sunt autorizate că medicamente și în consecință nu se regăsesc în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, publicat pe website-ul ANMDMR, acestea nefiind în sfera de atribuții și competență a instituției . Recomandarea ANMDMR este însă aceeași că la medicamente, în sensul trimiterii unei cantități adecvate utilizării de către o persoana, pentru o perioada limitata de timp, cu prezentarea bonului fiscal de achiziție", anunță ANMDMR.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?