ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Tânărul de 24 de ani, s-a întors în 17 ianuarie din China, unde e student, cu simptome de răceală și, deoarece acestea s-au agravat, luni s-a dus la Urgențe.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean Bacău, studentul a revenit în țară în urmă cu 8 zile, dupa patru luni petrecute în China, într-o localitate aflată la 1000 de km de Wuhan, orașul în care a izbucnit focarul coronavirusului.
"Acesta a acuzat o stare de rău încă de la revenirea în țară, a fost tratat iar simptomele au dispărut. Ulterior, acesta au reapărut așa că s-a prezentat la camera de gardă", a declarat pentru DC Medical Mirela Romănet, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Bacău.
Sursa citată a afirmat că pacientul este izolat a fost transferat la Institutul Matei Balș.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?