EXCLUSIV EG.5, noua variantă de COVID, în România. Adrian Marinescu: Transmiterea se face cu ușurință
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
Trei bebeluși, de 4, 5 și 7 luni, au ajuns de urgență la Spitalul Județean din Vrancea după ce s-au îmbolnăvit de COVID. Ca urmare a creșterii cazurilor de coronavirus la cei mici, conducerea unității medicale va amenaja o zonă ATI doar pentru copii.
”Începând cu data de 1 august, la SJU Focşani au fost internaţi 19 copii şi tineri sub 20 de ani ca urmare a îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2. Este vorba de trei sugari, de patru, cinci şi şapte luni, trei copii cu vârste cuprinse între unu şi zece ani şi 13 copii sau tineri cu vârste între 11 şi 20 de ani", a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea, Silviu Stanciu, conform Agerpres.
Directorul Spitalului Județean Focșani, Constantin Mândrilă, afirmă:
"Deja am făcut adresă la DSP Vrancea pentru ca 10 paturi de ATI pe care le avem la etajul trei al spitalului să le lăsăm pentru copii. Am luat această măsură şi pentru că e posibil să ne aşteptăm la un vârf al îmbolnăvirilor în rândul copiilor, cam la două săptămâni după deschiderea şcolilor. În ultimul timp au început să apară foarte multe cazuri de COVID la copii şi riscăm să blocăm toată Secţia de pediatrie. Astfel, putem să-i internăm pe toţi la etajul trei, aproape de Secţia de pediatrie, pentru a fi permanent în atenţia medicilor specialişti".
Conform raportului zilnic prezentat astăzi de autorități, în România sunt internați în spital cu COVID 99 sunt minori, 91 fiind internați în secții și 8, în stare gravă, în secțiile ATI.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
Ce trebuie să știm despre varianta EG.5 a COVID-19. Ce este, care sunt simptomele și ce o diferențiază de restul variantelor COVID-19.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Medicul Carmen Dorobăț ne-a vorbit despre noua variantă COVID-19, EG. 5, care a început să îngrijoreze oamenii în această perioadă.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Merck și Ridgeback retrag cererea pentru medicamentul COVID în Uniunea Europeană.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.