S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Andrei Baciu spune că este vorba despre un demers comun al mai multor instituții, precum Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, INSP și STS.
"Este un demers european și România a început de mai mult timp. E un proces de pregătire mai amplu și chestiuni tehnice", afirmă Baciu.
Andrei Baciu și Valeriu Gheorghiță au confirmat că este vorba despre certificatul verde de vaccinare agreat la nivelul Uniunii Europene și au spus că nu s-a discutat și despre un certificat folosit pe plan intern, informează Mediafax.
Întrebat în cât timp trebuie să fie gata certificatul verde de vaccinare, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a precizat că este vorba despre luna iunie, acesta fiind deadline-ul dat la nivel european.
"Este într-adevăr la începutul lunii iunie, dar au fost câteva state care au solicitat șase săptămâni ca să poată armoniza sistemele pe care le au în momentul de față cu sistemul european", a adăugat și reprezentantul STS, potrivit Antena 3.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.