EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Potrivit unui comunicat de presă transmis luni, ghidul a fost realizat de prof. dr. Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, notează Agerpres.
"Pacienţii cronici au nevoie de cea mai mare protecţie în această perioadă şi de informaţii din surse avizate şi sigure pentru a şti exact ce pot face şi ce nu. Specialiştii şi asociaţiile de pacienţi trebuie să conlucreze pentru a oferi cele mai bune informaţii şi suport pentru pacienţi. Acest ghid se doreşte un ghid simplu şi util pentru pacienţi", a declarat preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, potrivit comunicatului.
"Ne dorim ca în această perioadă să strângem cât mai mult colaborarea cu pacienţii pe care îi reprezentăm şi să îi ajutăm să treacă mai uşor peste această perioadă dificilă. Informaţiile prezentate în ghid sunt extrem de utile. De asemenea, aş vrea să subliniez că toţi cei care au nevoie de ajutor în privinţa tratamentului în această perioadă ne pot scrie şi vom căuta soluţii pentru ei", a transmis preşedintele COPAC, Radu Gănescu.
Ghidul poate fi consultat pe http://www.copac.ro/recomandari-de-protectie-pentru-pacientii-cronici-in-contextul-pandemiei-cu-virusul-sars-cov-2/ şi cuprinde capitole precum "Simptomele coronavirusului", "Istoria coronavirusurilor generatoare de pandemii", "Cum sunt îngrijiţi la domiciliu vârstnicii sau persoanele cu dizabilităţi", "Ce medicamente trebuie să avem în casă".
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".