Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Prin intermediul celor două proiecte inițiate de Primăria Capitalei împreună cu cele șase primarii de sector, în total 21.000 de persoane vor fi testate în Capitală.
Pentru proiectul „Testam Pentru București!", prin intermediul căruia 11 mii de bucureșteni vor fi testați pentru indentificarea virusului SARS-CoV-2, Primaria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSMB), va realiza parteneriate cu toate spitalele de stat și clinicile private care vor dori să intre în acest proiect și care dețin aparate de testare PCR, acreditate de către Ministerul Sănătății și avizate de catre DSP.
Primaria Capitalei va deconta testarea PCR, cu teste normale, deci precise, în primă fază, pentru 11.000 de bucureșteni care se înscriu voluntar în proiect. „În mod evident, suma de 200 de lei nu se va plăti direct beneficiarilor (persoanele care se înscriu voluntar în proiect, n.r.), ci va fi decontată către laboratoarele de stat și private", a spus primarul Capitalei, Gabriela Firea.
După realizarea parteneriatului cu spitalele de stat și clinicile private, ASSMB va lansa platforma prin intermediul căreia bucureștenii care ăși doresc să fie testați, se vor înscrie online, voluntar.
Ulterior, dupa realizarea testării, laboratoarele autorizate pentru acest tip de testare sunt obligate de normele în vigoare să transmită către DSP rezultatele testării, urmând ca DSP să stabilească, prin anchetă epidemiologică, măsurile care se impun în cazul celor care vor ieși pozitiv la testare.
Bugetul total al proiectului „Testam Pentru București!" este de 2,233 milioane lei, iar cuantumul sprijinului financiar a fost stabilit conform Ordinului Ministrului Sănătății 614/2020. Din bugetul total, suma de 33.000 de lei va fi alocată realizării aplicației online de înscriere în proiect.
Separat de acesta, proiectul privind realizarea testelor de anticorpi va include 10.000 de bucureșteni, derulat de PMB tot împreună cu primăriile de sector.
Acesta vizează realizarea testelor de anticorpi pentru populația din Capitală, ceea ce va indica cum a circulat virusul în Municipiul București. Acesta va fi derulat exclusiv cu Institutul Matei Balș, iar testele au fost achiziționate, iar INSP a stabilit eșantioanele de populație care trebuie testate, pentru fiecare sector în parte.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Uniunea Europeană achiziționează vaccinuri pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19