A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
UPDATE: Pentru a limita răspândirea COVID-19, Ungaria închide frontierele pentru cetățenii străini de la 1 septembrie, pentru „cel puțin o lună!”
Ungaria va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie pentru a limita creșterea numărului infectărilor cu noul coronavirus, iar ungurii care se întorc în țară din străinătate vor trebui să intre în carantină, a anunțat vineri șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, de la 1 septembrie străinii vor putea intra în țară doar în cazuri justificate. Excepție de la regulă vor face convoaiele militare, tranzitul umanitar și călătoriile de afaceri sau umanitare.
În ceea ce privește cetățenii ungari care se întorc din străinătate, Gergely Gulyas a spus că ei vor putea ieși din carantină numai după două teste negative la COVID-19.
Șeful de cabinet al lui Orban a mai spus că aceste reguli pentru combaterea pandemiei de COVID-19 vor fi în vigoare cel puțin o lună.
Guvernul ia în considerare mai multe reguli privind modul în care fanii vor putea participa la meciul din Supercupa Europei dintre Bayern Munchen și Sevilla de pe 24 septembrie, de la Budapesta, a adăugat Gulyas.
„Numărul de infecții a crescut... și cele mai multe dintre acestea își au originea în străinătate”, a spus șeful de cabinet al lui Orban în cadrul unei conferințe de presă.
„Ungurii care intră în țară trebuie să-și plătească ei testele, nu vor fi suportate de stat. Clasificarea epidemiologică a țărilor a fost abolită - Ungaria este verde, toate celelalte țări sunt acum pe roșu”, a explicat el, făcând trimitere la sistemul de culori utilizat anterior.
El a precizat că sunt necesare restricții pentru a permite reluarea școlii săptămâna viitoare, pentru a proteja oamenii și economia.
Ungaria a înregistrat vineri 132 de cazuri noi, cel mai ridicat bilanț zilnic de la momentul de vârf al pandemiei. Ungaria a avut în total 5.511 cazuri de coronavirus, din care 614 decese.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.