Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Diferența dintre o pneumonie și infecția cu COVID o pot face doar medicii, pe baza unor teste. Iată despre ce este vorba
Dr Marius Balea, medic primar pneumolog, a explicat care e diferența dintre pneumonia clasică și cea dată de COVID-19 și cât de mult contează dacă suntem sau nu fumători și ne infectăm cu SARS-CoV-2.
„Pneumonia clasică sau pneumonia comunitară este de obicei dată de bacterii. Există și pneumonii virale, altele decât COVID, dar destul de rare și foarte rar pun probleme importante. Gripa, de exemplu, poate să dea o pneumonie foarte severă și e virală, rubeola la fel. Într-o pneumonie bacteriană clasică sau comunitară, cum se numește de fapt, semnele principale de boală sunt febră, frison, junghi toracic și tuse cu expectorație mucopurolenă” a explicat Dr Marius Balea, la Antena 3.
În cazul unei pneumonii COVID-19, însă, pacientul poate fi asimptomatic, adică fără absolut niciun fel de simptom, și să descoperi întâmplător pneumonia la o evaluare imagistică. În cazul în care ai semne, acestea pot fi nespecifice, spre exemplu simptomatologie digestivă. Apoi, la pneumonia dată de COVID-19, tusea este neproductivă sau seacă, adică nu este tuse cu expectorație.
Semnul comun între cele două tipuri de pneumonie este febra, iar testul PCR face diferența dintre COVID și pneumonie, dar și testele rapide de Antigen, cele care se fac din nas. „Din punctul meu de vedere, indicația de a te evalua e legată doar de simptome. Nu ai simptome, nu trebuie să te evaluezi”, a spus medicul.
„Dacă ai o formă ușoară, nu există aproape niciun risc de a avea sechele după o pnemonie COVID. Nici după formule moderate nu prea ai. Există risc după formele severe de la a avea ușor redusă capacitatea pulmonară, până la a fi dependent de oxigen sau a avea nevoie de transplant pulmonar. Oricare dintre variante e posibilă. Nu este nevoie să facem o tomografie”, a completat acesta.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Aceasta este complicația gravă pe care o provoacă infecția cu COVID-19.