Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Doi angajați de la Ambulanța din Bistrița-Năsăud au fost plasați preventiv în izolare la domiciliu după ce au intrat în contact cu un pacient cu COVID-19.
Ambulanță, izolare. Într-un comunicat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud, postat, duminică, pe pagina de Facebook a SAJ BN, se arată că doi angajați ai instituției s-au izolat la domiciliu după ce au intrat în contact cu un pacient cu COVID-19.
"Ieri, 21.03.2020, pentru doi colegi de-ai noştri am luat măsura izolării la domiciliu, măsură care a fost dispusă preventiv. Conducerea a considerat că, deşi sunt contacţi fără simptome ai unui pacient cu care au interacţionat în urmă cu 7 zile, izolarea preventivă se impune pentru protejarea colectivului din care fac parte, chiar dacă lipsa unui echipaj operativ de intervenţie expune ceilalţi colegi la volum de muncă suplimentar", se precizează în comunicat.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.