OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"

După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și aproximativ 500 de experți au ajuns la un acord pentru prima dată cu privire la ceea ce înseamnă ca o boală să se transmită prin aer, în încercarea de a clarifica confuzia apărută la începutul pandemiei de COVID-19, care, conform unor oameni de știință, ar fi putut să coste vieți, potrivit Reuters.
Agenția de sănătate a ONU a publicat un document tehnic pe această temă. Acesta a marcat primul pas spre găsirea unei metode mai eficiente de prevenire a acestui tip de transmitere, atât pentru bolile existente precum rujeola, cât și pentru amenințările pandemice viitoare.
Concluziile documentului afirmă că termenul "prin aer" poate fi aplicat bolilor infecțioase în care principalul mod de transmitere implică agentul patogen care se răspândește prin aer sau este suspendat în aer, confirm altor termeni precum "transmis prin apă", care sunt înțelese în diverse discipline și de către public.
Aproape 500 de experți au contribuit la elaborarea definiției, inclusiv fizicieni, profesioniști din domeniul sănătății publice și ingineri, dintre care cei mai mult au avut opinii diferite în trecut.
În primele zile ale pandemiei COVID-19 din 2020, aproximativ 200 de specialiști în aerosoli au semnalat public faptul că OMS nu a avertizat cu privire la riscul ca virusul să se răspândească prin aer.
Aceasta a condus la un acces exagerat pe măsuri precum spălarea mâinilor pentru a opri virusul, în detrimentul concentrării pe ventilație, au afirmat aceștia.
Până în iulie 2020, agenția a admis existența dovezilor privind răspândirea prin aer, dar cercetătorul șef de atunci, Soumya Swaminathan, care a inițiat procesul de definire, a afirmat ulterior că OMS ar fi trebuit să fie mult mai insistentă mult mai devreme.
Succesorul său, Jeremy Ferrar, a declarat într-un interviu că noua definiție are un impact mai amplu, dar a adăugat că la începutul pandemiei exista o lipsă de dovezi și experții, inclusiv cei ai OMS, au acționat în mod bine intenționat.
Farrar a menționat că stabilirea definiției de către experți din toate domeniile ar permite inițierea discuțiilor despre chestiuni precum ventilația într-o varietate de contexte, de la spitale la școli.
În plus, el a comparat această realizare cu conștientizarea faptului că virusurile transmise prin sânge, cum ar fi HIV sau hepatita B, ar putea fi răspândite de către medici care nu poartă mănuși în timpul procedurilor.
-
LIVE Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-