COVID-19, comparabil cu gripa sezonieră. Când se încheie pandemia
COVID-19 va fi comparabil cu gripa sezonieră. Când se declară sfârșitul pandemiei.
Un bărbat care pretindea că este reprezentantul unei societăți comerciale s-a oferit să vândă, unui administrator al unei farmacii, 50.000 de măști medicinale contra sumei de 223.125 de lei. Potrivit IPJ Maramureș, administratorul farmaciei a făcut plata, însă nu a mai primit măștile medicinale.
El a sesizat poliția și a început cercetarea, iar în surt timp au fost recuperați aproape toți banii. „În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii maramureşeni au reuşit să identifice trei bărbaţi, domiciliaţi în municipiul Bucureşti şi în judeţele Galaţi şi Cluj, doi bănuiţi de comiterea infracţiunii de înşelăciune, iar unul bănuit de comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.
În cursul acestei săptămâni, poliţiştii maramureşeni în colaborare cu cei din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele a doi dintre suspecţi. În urma percheziţiilor au fost indisponibilizate mai multe mijloace de probă care au completat ansamblul probator administrat până în momentul respectiv.
Faţă de unul dintre bărbaţii cercetaţi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale.
Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj”, se arată în comunicatul remis presei.
Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 95%.
COVID-19 va fi comparabil cu gripa sezonieră. Când se declară sfârșitul pandemiei.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Pandemia COVID-19 nu mai este o urgență de sănătate la nivel mondial.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Este omenirea amenințată de alte pandemii și dezastre epidemiologice? Suntem mai pregătiți după experiența tragică a pandemiei COVID-19?
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Merck și Ridgeback retrag cererea pentru medicamentul COVID în Uniunea Europeană.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.