"A fost finalizată procedura stabilită în Legea 55 și am intrat pe deplin în starea de alertă maximă, așa cum am denumit-o în cadrul ședinței de Guvern", a anuntat premierul.
"Va fi obligatorie purtarea măștii în spațiile închise. Știu că ne poate deranja, dar această decizie pe care am luat-o, și aici avem acordul Parlamentului, este obligatorie. Și aici îi atenționez și pe liderii PSD că vor avea obligația de a o purta. Purtarea măștii ne ferește. Apoi toate celelalte reguli de distanță fizică sanitară. Luarea temperaturii este necesară pentru ca o persoană care are peste 37,3 să nu transmită virusul. Am văzut că foarte mulți oameni sunt deranjați că li se ia temperatura. Această măsură este o măsură necesară pentru a diminua riscul ca o persoană care o temperatură de peste 37,3 grade și care poate avea virusul respectiv să poată să transmită virusul către alte persoane. La intrarea în spațiile închise, acest triaj este necesar. repet, pentru a-i proteja pe toți cei care se duc la serviciu, care intră în spațiile comerciale, care sunt într-o situație care, dacă sunt infectați, pot să transmită virusul respectiv ", a declarat Ludovic Orban în cadrul unei conferințe de presă.