Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
Nelu Tătaru e ste de părere că în acest moment nu se pune problema unei reveniri la starea de urgență.
"Noi trebuie să ne gândim la tot ce vine în decurs de o zi, o săptămână, 14 zile, evaluarea fiecărei zone, a fiecărui focar vechi sau nou constituit de COVID-19, a fiecărei zone, aglomerări umane sau urbane în care această transmitere poate fi accentuată, a fiecărei zone turistice de unde, odată infectaţi, cetăţenii noştri s-ar putea întoarce acasă (transmiţând la rândul lor infecţia - n.r.), evaluarea atentă a anchetelor epidemiologie, vor face ca noi să putem să gestionăm acest moment, dar numai cu respectarea regulilor şi responsabilitate", a spus Tătaru, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Sănătății a subliniat faptul că adoptarea unor măsuri mai grave depinde de o eventuală creştere accentuată a numărului de cazuri care necesită spitalizare pe terapie intensivă.
"Aceste infectări au anumită gravitate. Dacă sunt asimptomatice sau cu simptome uşoare ca număr mare, nu este o problemă mare, dar dacă sunt grave, la persoane vârstnice, care vor supraevalua o stare sau aglomera secţiile ATI, atunci ne vom gândi şi la măsuri mai grave. Dar, în acest moment nu este cazul", a punctat ministrul Sănătăţii.
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Pandemia rămâne un subiect tabu în China la cinci ani de la înregistrarea primului deces cunoscut legat de COVID-19.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?