UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
La doar 4 zile de la începerea școlilor, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că este posibil să fie impuse noi restricții.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, nu exclude reinstituirea unor restricții, dat fiind faptul că în ultimele două zile numărul cazurilor noi de infectare înregistrate zilnic a urcat simțitor. Ministrul spune că efectul întoarcerii la școală a elevilor se va vedea până la sfârșitul acestei luni.
„Evoluția ne va arăta și măsurile, poate și restrictive care vor fi impuse. Noi sperăm să menținem acel platou, în jur de 1.500, 1.600, evaluarea să o facem nu numai zilnic, ci și săptămânal și la două săptămâni. Efectul școlii în vom vedea la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie”, a declarat Nelu Tătaru.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.