COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Noul studiu, publicat miercuri de Universitatea de Medicină din Graz (Austria), a analizat generarea de anticorpi la 326 de persoane care între februarie 2020 și ianuarie 2021 au fost testate pozitiv cu COVID-19, dar care nu au avut nevoie de spitalizare.
Dincolo de faptul că nivelul de anticorpi se menține stabil timp de opt luni, studiul a mai relevat faptul că pacienții cu patologii prealabile - precum bolile respiratorii, boli cardiace sau afecțiuni ale sistemului digestiv - au dezvoltat un nivel mai ridicat de anticorpi și un grad mai mare de protecție.
„Persoanele cu boli ale sistemului cardiovascular, respirator, gastro-intestinal, tiroidian, cu afecțiuni ale sistemului nervos și ale presiunii arteriale au avut un nivel mai ridicat de anticorpi decât cei care nu sufereau de boli preexistente", arată Chiari Banfi, una dintre autoarele studiului, citată de Agerpres.
De asemenea, cei declarați pozitivi și care au prezentat cel puțin un simptom important asociat cu COVID-19, precum febră, tuse, dificultăți de respirație, pierderea gustului și a mirosului, au dezvoltat un nivel de anticorpi mai ridicat decât cei cu forme asimptomatice.
Cercetarea austriecilor semnalează că două treimi dintre participanți au avut simptome și după 38 de zile de la îmbolnăvire, precum oboseală (41 %), alterarea gustului (23,6 %), dureri de cap (23,3 %) și pierderea mirosului (19,9 %).
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.