Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
„În decurs de două săptămâni, am avut 30 de angajați de la ATI care s-au infectat cu coronavirus. Este vorba de medici, asistente și infirmiere, dar aceste infectări nu au afectat activitatea. Cele 80 de cereri de concediu de odihnă despre care mă întrebați au fost depuse de personalul angajat la ATI pentru luna viitoare. Am cerut conducerii Secției de Urgență să îmi explice în scris dacă se poate asigura continuitatea activității în cazul în care aprobăm aceste cereri, și mi s-a confirmat, cu grafice, că activitatea poate continua fără întreruperi. Așa că am aprobat aceste cereri de concediu. Oamenii sunt obosiți, sunt suprasolicitați, de luni de zile lucrează la foc continuu, avem foarte multe prezentări zilnic la Serviciu de urgență, și îi înțeleg. Este dreptul dânșilor să-și ia concediu”, a explicat, EXCLUSIV pentru DC Medical, Laurențiu Ivanovici, managerul Spitalului Județean de Urgență Craiova.
Totodată, DSP Dolj face astăzi un control la SJU Craiova pentru a vedea care este situația privind focarul de COVID-19 de la ATI și dacă activitatea spitalului poate continua fără întreruperi. Vom reveni cu amănunte.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.