Sindromul ovarelor polichistice, cauze. Dr. Nicoleta Lupașcu: Se dezvoltă la femeia care are insulinorezistență
Această boală macină femeile. Are consecințe majore, dar grav este că 70% dintre femei nu sunt diagnosticate.
Potrivit medicului, putem vorbi despre infertilitate doar în cadrul unui cuplu, însă, vârsta femeii este extrem de importantă.
"Ca să putem vorbi de când își poate pune problema de infertilitate un cuplu tânăr, trebuie să ținem cont de vârsta partenerului de sex feminin. Dacă vârsta femeii este sub 35 de ani, un cuplu tânăr ar trebui ca într-un an, să procreeze dacă nu sunt probleme. Sansele de reușită sunt cam de 90% într-un an. În primele trei luni, șansele sunt cam de 57%, la șase luni 75%. Dacă vârsta femeii se apropie de 40 de ani, atunci dacă în timp de șase luni nu obținem o sarcină, e recomandat ca să trecem la investigații suplimentare, pentru că aici nu mai avem timp de pierdut", a spus Dr Mirela Nicolae, medic primar Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Clinic Sanador.
Conceperea unui copil pentru un cuplu cu probleme de infertilitate poate implica un proces lung și anevoios, astfel că, medicul recomandă ca cei doi parteneri să ia decizia aceasta, calculat.
"Dorința de a procreea trebuie să fie a ambilor parteneri, deci nu este suficient ca numai unul dintre parteneri să își dorească, ci trebuie să fie de comun acord. Este o cale lungă pe care urmează să o parcurgă acești doi parteneri, dacă există o infertilitate, până la momentul obținerii unei sarcini. Poate să dureze și un an de zile până să se obțină o sarcină, depinde de la caz la caz. În tot acest timp apar frustrări, apar angoase, apar eventual crize financiare, pentru că anumite tratamente pot fi costisitoare, iar atunci, trebuie să fie o decizie calculată", a explicat medicul.
Cei care decid să meargă mai departe trebuie să ia în calcul faptul că sunt necesare anumite investigații, care să arate clar cauza problemei, pentru ca mai apoi, să poată trece la un tratament adecvat.
"În momentul în care un cuplu, să zicem că flirtează cu ideea de a face un copil, e corect să se prezinte la medicul ginecolog eventual, să fie primul pas, pentru că oricum bărbații sunt mai anxioși și evită să meargp la medici, dar ar fi bine să însoțească partenera la medicul ginecolog, pentru a avea o consiliere. În această discuție, trebuie precizată și calitatea vieții sexuale a acestor doi parteneri. Pentru că pentru a avea un copil, trebuie o viață sexuală activă, nu se poate altfel. Iar această latură trebuie făcută oarecum științific. Adică trebuie făcut în primul rând în perioada de ovulație, iar aici medicul ginecolog vine în întâmpinarea partenerei, explicându-i care este perioada cea mai fertilă, din cadrul unui ciclu și trebuie făcut și cu o frecvență mare, la două zile", a mai spus aceasta.
Mai mult, medicul afirmă că este dovedit științific că în momentul în care partenerul are ejaculare zilnică, este chiar o îmbunătățire a calității spermatozoizilor, pe când dacă rapoartele sexuale au loc cu o frecvență mai mare de cinci zile, atunci acești spermatozoizi încep să fie deficitari și să nu-și mai facă treaba cum trebuie.
Spitalul Clinic Sanador pune la dispoziție cuplurilor care nu reușesc să conceapă un copil, un pachet de analize, care le poate arăta dacă se confruntă cu o problemă de infertilitate.
"Acest pachet este adresat ambilor parteneri, deși în mod separat. În primul rând, pentru partenera de sex feminin, pachetul conține un consult endocrinologic, un consult ginecologic, în cadrul căruia se face și ecografia transvaginală, și anumite analize hormonale pe care le va recolta pacienta în funcție de indicațiile medicului, și anume FSH, LH, estradiol, progesteron și prolactină. Iar pentru partenerul de sex masculin, se face consult de specialitate. Consultul de specialitate se face la urolog sau la androlog. Andrologul este un urolog care are supracompetență pe infertilitatea de tip masculin. De asemenea, se va face o analiză a TSH-ului și o analiză a spermei, numită spermogramă. Iar cu aceste analize se va prezenta la control pentru a primi indicațiile de rigoare", a mai explicat aceata.
Această boală macină femeile. Are consecințe majore, dar grav este că 70% dintre femei nu sunt diagnosticate.
Această infecție tăcută crește riscul de a dezvolta cancer.
Această boală poate fi mutilantă. Poate duce la ocluzie sau la atrofia rinichilor.
De ce se diagnostichează tot mai des endometrioza. Cand apar primele simptome de endometrioză.
Această afecțiune este extrem de frecventă în rândul femeilor trecute de 45 de ani.
Știai că una din trei femei din România evită să meargă la ginecolog, chiar dacă ar avea nevoie?
Ce este fertilitatea și ce este rezerva ovariană. Ce se întâmplă cu rezerva noastră ovariană.
Infecțiile cu HPV pot cauza probleme medicale serioase. În cât timp se vindecă aceste infecții și ce consecințe au dacă sunt netratate.
Te-ai întrebat vreodată ce tip de lenjerie intimă este mai sănătoasă? Ei bine, medicii ginecologi vin cu un răspuns clar.
Ce trebuie să știi despre sângerarea la menopauză. Multe femei se confruntă cu această problemă.
Ce este gonoreea, care sunt simptomele, cauzele, cum se pune diagnosticul și cum se tratează.
Care sunt semnele fibromului uterin și cum se pune diagnosticul corect.