Pentru unele femei, drumul până la diagnosticul de endometrioză durează ani de chin. Între timp, cercetătorii lucrează la metode care ar putea schimba radical depistarea bolii.
Endometrioza afectează aproximativ 10% dintre femeile de vârstă reproductivă, adică în jur de 190 de milioane de persoane la nivel mondial.
Diagnosticul poate întârzia ani de zile, pentru că simptomele se pot confunda cu durerile menstruale obișnuite sau cu alte afecțiuni. OMS indică un interval mediu de aproximativ 4-12 ani până la diagnostic.
Ecografia și RMN-ul sunt deja instrumente importante, iar operația nu este obligatorie în toate cazurile pentru a începe tratamentul. Ghidul ESHRE recomandă o abordare bazată pe simptome și investigații imagistice, în funcție de situație.
Noile teste sunt promițătoare, dar nu sunt „teste-minune”. Un test de salivă bazat pe microARN-uri a prezentat rezultate foarte bune într-un studiu multicentric, însă cercetătorii continuă să evalueze modul în care poate fi folosit în practica medicală.
Pentru Zoë Armstrong, răspunsul a venit după ani de durere și după numeroase drumuri la medici.
Tânăra, în vârstă de 31 de ani, povestește că primele simptome au apărut încă de la 11 ani. Avea dureri înțepătoare în partea stângă, atât de puternice încât ajungea frecvent la asistenta medicală a școlii.
Ani mai târziu, problemele au continuat. Durerile severe au fost însoțite de greață, menstruații abundente, acnee și chisturi ovariene rupte. La un moment dat, durerea a devenit atât de intensă încât a descris-o ca pe senzația că „un mic scrimer” o înjunghia neîncetat.
Diagnosticul a venit abia la 29 de ani, după ce un medic care cunoștea personal boala a suspectat endometrioza. Ecografia a identificat un endometriom, adică un chist asociat endometriozei.
Când a văzut rezultatul, Armstrong și-a sunat mama și a plâns.
Pentru ea, diagnosticul nu a însemnat doar confirmarea unei boli. A fost și confirmarea faptului că durerea pe care o simțise ani întregi fusese reală.
Povestea ei, relatată recent de Associated Press, ilustrează o problemă recunoscută și de organizațiile medicale: endometrioza poate fi extrem de dificil de identificat, iar pacientele pot ajunge să aștepte ani până să primească un răspuns.
Endometrioza este o boală cronică în care țesut similar endometrului, mucoasa care căptușește interiorul uterului, se dezvoltă în afara uterului.
Aceste leziuni pot apărea, printre altele, în zona ovarelor, a intestinului sau a vezicii urinare și pot determina inflamație și formarea de țesut cicatricial.
OMS descrie endometrioza drept o afecțiune inflamatorie cronică. Cauza exactă nu este încă pe deplin cunoscută, iar cercetările indică implicarea mai multor mecanisme, inclusiv factori genetici și dereglări ale sistemului imunitar.
Boala nu arată însă la fel la toate pacientele.
Unele femei au leziuni extinse și simptome relativ reduse. Altele pot avea dureri foarte mari chiar dacă boala pare mai greu de evidențiat la investigațiile inițiale.
Unul dintre marile obstacole în diagnostic este chiar ideea că menstruația trebuie să doară.
O anumită jenă sau crampe menstruale pot fi frecvente, însă durerea severă, persistentă sau invalidantă nu ar trebui pur și simplu normalizată.
Endometrioza poate provoca durere în timpul menstruației, în timpul contactului sexual sau la defecație. Pot apărea, de asemenea, balonare, oboseală și dificultăți în obținerea unei sarcini. OMS subliniază că simptomele sunt variate și tocmai această diversitate poate îngreuna identificarea bolii.
În cazurile severe, durerea poate împiedica o persoană să meargă la serviciu sau la școală ori să desfășoare activități obișnuite.
Problema este că simptomele pot semăna cu cele ale altor afecțiuni, iar uneori investigațiile inițiale nu identifică leziunile.
Există mai multe explicații.
În primul rând, durerea menstruală este adesea privită ca o parte inevitabilă a menstruației. În al doilea rând, simptomele pot fi confundate cu sindromul intestinului iritabil, probleme urinare, chisturi ovariene sau alte cauze ale durerii pelvine.
În plus, nu toate formele de endometrioză sunt ușor de observat prin investigațiile imagistice.
Ghidul Societății Europene de Reproducere Umană și Embriologie a schimbat inclusiv perspectiva asupra diagnosticului: laparoscopia nu mai este considerată automat primul pas pentru toate pacientele, iar diagnosticul clinic și investigațiile imagistice pot avea un rol important.
OMS precizează, de asemenea, că ecografia și RMN-ul pot contribui la stabilirea diagnosticului, iar intervenția chirurgicală nu este neapărat necesară înainte de începerea tratamentului.
Una dintre metodele aflate în centrul atenției este EndoSure.
Ideea poate părea surprinzătoare: testul nu caută direct leziunile de endometrioză, ci analizează activitatea electrică a tractului gastrointestinal.
Potrivit datelor publicate și informațiilor tehnice despre metodă, pe abdomen sunt aplicați senzori care înregistrează semnale mioelectrice. Cercetătorii au observat că endometrioza poate fi asociată cu modificări ale activității electrice a musculaturii gastrointestinale, iar aceste modificări pot fi utilizate ca biomarker.
Testarea durează aproximativ 30-45 de minute, în funcție de protocol.
Important: nu este vorba despre o înlocuire automată a ecografiei, RMN-ului sau consultului ginecologic. Chiar compania care dezvoltă testul precizează că rezultatul trebuie folosit împreună cu celelalte informații clinice și nu înlocuiește judecata medicului. În SUA, testul este indicat în prezent de companie ca fiind disponibil pentru cercetare, nu pentru utilizare clinică.
O altă direcție de cercetare este Endotest, un test care analizează saliva.
Cercetătorii caută anumite molecule numite microARN-uri (miARN). Acestea sunt fragmente mici de ARN care pot contribui la reglarea activității genelor, iar anumite modele ale acestora pot fi asociate cu prezența endometriozei.
Rezultatele cercetării sunt interesante.
Un studiu multicentric de validare externă, publicat în 2025 în NEJM Evidence și indexat în PubMed, a inclus 971 de paciente. Testul bazat pe semnătura de microARN din salivă a avut o acuratețe de 96,6%, o sensibilitate de 97,3% și o specificitate de 94,1% în cohorta analizată.
Aceste cifre sunt promițătoare, însă trebuie interpretate în context. Studiul a fost finanțat de producătorul Ziwig, iar prevalența endometriozei în populația analizată a fost ridicată, de 77%. Asta înseamnă că rezultatele nu trebuie transformate automat în ideea că orice femeie din populația generală poate face testul și primi un diagnostic sigur.
Mai mult, o evaluare clinică publicată în 2026 a obținut rezultate considerabil mai modeste într-un grup foarte selectat de paciente: sensibilitatea a fost 78%, iar specificitatea doar 33%. Autorii au concluzionat că Endotest nu poate fi considerat, pe baza acelor date, un instrument independent de diagnostic.
Cu alte cuvinte, cercetarea este promițătoare, dar încă există întrebări importante despre cum trebuie folosit testul în practica de zi cu zi.
De ce sunt atât de importante aceste metode?
Pentru că problema nu este doar găsirea bolii, ci scurtarea drumului până la diagnostic.
În februarie 2026, NICE - institutul britanic care elaborează recomandări pentru sistemul de sănătate din Anglia - a inclus în evaluarea sa tehnologii pentru diagnosticul rapid al endometriozei, inclusiv Endosure și Endotest. Scopul evaluării este tocmai să analizeze dacă aceste tehnologii pot îmbunătăți diagnosticul în asistența medicală primară.
În iulie 2026, Manchester University NHS Foundation Trust a relatat că un proiect de recomandare NICE susține utilizarea celor două tehnologii în NHS pe o perioadă de trei ani, timp în care urmează să fie colectate dovezi suplimentare despre eficiența lor.
Asta este important deoarece o pacientă ar putea avea acces la o metodă suplimentară de evaluare mai aproape de primul punct de contact cu sistemul medical, fără ca întregul proces să depindă de accesul imediat la un specialist în endometrioză.
Un prim pas simplu este monitorizarea simptomelor.
Medicii recomandă să fie notate momentul apariției durerii, localizarea ei, intensitatea, legătura cu menstruația, contactul sexual sau mersul la toaletă, precum și alte simptome precum balonarea, oboseala sau sângerările abundente.
Un astfel de jurnal poate ajuta medicul să observe un tipar.
Iar întrebarea „Ar putea fi endometrioză?” este perfect legitimă atunci când simptomele sunt persistente sau afectează viața de zi cu zi.
Important este ca pacienta să nu considere automat că durerea severă face parte dintr-o menstruație „normală”.
Endometrioza nu are în prezent un tratament care să garanteze vindecarea definitivă pentru toate pacientele, însă simptomele pot fi gestionate.
În funcție de caz, medicii pot utiliza analgezice, terapii hormonale, inclusiv contraceptive sau progestative, alte medicamente specifice și, atunci când este indicat, intervenții chirurgicale.
Ghidul ESHRE include recomandări privind tratamentul durerii, terapiile hormonale, fertilitatea și abordarea chirurgicală, subliniind că tratamentul trebuie adaptat situației fiecărei paciente.
În cazul lui Zoë Armstrong, diagnosticul a fost urmat de o intervenție de excizie a leziunilor și a țesutului cicatricial. Chiar și după operație, ea continuă să aibă nevoie de terapie pentru planșeul pelvin și de îngrijire medicală.
Experiența ei arată un lucru esențial: diagnosticul este începutul tratamentului, nu finalul problemei.
Poate că cea mai importantă schimbare în cazul endometriozei nu va fi un singur aparat, o ecografie mai performantă sau o probă de salivă.
Ci momentul în care durerea unei femei nu mai este considerată automat „normală”.
Noile metode - de la analiza microARN-urilor din salivă până la măsurarea activității electrice gastrointestinale - încearcă să umple tocmai această breșă: să ofere medicilor instrumente suplimentare pentru pacientele ale căror simptome sunt reale, dar greu de demonstrat prin metodele convenționale.
Iar cercetarea avansează. OMS arată că există în prezent mai multe direcții de dezvoltare pentru diagnostic, inclusiv teste din sânge, salivă și sânge menstrual.
Pentru milioane de femei, miza nu este doar obținerea unui rezultat pe o foaie.
Este să nu mai fie nevoie să aștepte ani pentru ca cineva să spună, în sfârșit: „Durerea ta are o cauză. Și există ajutor.”
Surse științifice și medicale integrate: Organizația Mondială a Sănătății (OMS), ghidul ESHRE privind endometrioza, NICE, PubMed/NEJM Evidence, precum și studiile privind semnătura salivară de microARN și biomarkerul GIMA.
Aproape 40% din cazurile de cancer ar putea fi cauzate de grăsimea corporală, o proporție mult mai mare decât s-a crezut anterior.
Cum se calculează scorul Apgar la naștere cum influențează nașterea prin cezariană această notă.
Semnele ascunse ale sindromului ovarelor polichistice. De este o boală greu de diagnosticat. Trei din patru femei rămân nediagnosticate.
Această metodă ucide celulele canceroase. Le identifică și le anihilează, lăsând celulele sănătoase neatinse.
Aceste detalii despre terapiile pentru femeile care se află la menopauză sunt îngrijorătoare.
Ce este fertilitatea și ce este rezerva ovariană. Ce se întâmplă cu rezerva noastră ovariană.
Știai că există 7 tipuri diferite ale sindromului ovarelor polichistice? Care sunt acestea și care e cel mai întâlnit tip.
Această infecție tăcută crește riscul de a dezvolta cancer.
Această zonă sensibilă, plină de receptori, poate ascunde celule canceroase ce se pot răspândi.
