Toamna vine cu nas înfundat, gât iritat și tuse, iar în multe case românești reapare un remediu vechi: ridichea neagră umplută cu miere sau zahăr, din care se obține un sirop dulce-acrișor. Dar cât este tradiție și cât este susținut de știință?
Ridichea neagră este bogată în compuși sulfurați, în special glucosinolați, transformați în izotiocianați, substanțe studiate pentru efectele lor biologice.
Nu există dovezi clinice solide că ridichea neagră tratează răceala, dar compușii din ridiche sunt cercetați pentru efecte antioxidante, antiinflamatoare și asupra secrețiilor de mucus.
Mierea adăugată în sirop are propriile dovezi pentru calmarea tusei, mai ales la copii cu infecții respiratorii acute, deși calitatea dovezilor nu este perfectă.
Ridichea nu trebuie demonizată în cazul tiroidei: o analiză sistematică recentă pune sub semnul întrebării ideea că legumele crucifere consumate în cantități obișnuite afectează tiroida la oameni.
Are coaja aproape neagră, miezul alb și un gust iute, ușor înțepător. Ridichea neagră nu este tocmai leguma pe care toată lumea o consumă cu plăcere crudă, însă în medicina populară românească are de multă vreme un loc special.
Odată cu primele răceli de toamnă, multe familii își amintesc de „siropul de ridiche neagră”. Metoda este simplă: se scobește ridichea, se adaugă miere sau zahăr, iar lichidul care se formează este consumat în cantități mici.
Remediul este popular mai ales pentru tuse, dar este importantă o diferență: faptul că un preparat tradițional poate calma un simptom nu înseamnă automat că tratează cauza bolii.
Iar aici intervine știința.
Ridichea aparține familiei Brassicaceae, aceeași familie din care fac parte broccoli, varza, conopida, varza de Bruxelles și alte legume crucifere.
Unul dintre motivele pentru care cercetătorii sunt interesați de ea este reprezentat de glucosinolați. Aceștia sunt compuși naturali care, prin procese enzimatice, pot genera izotiocianați și alți compuși bioactivi.
O analiză amplă dedicată Raphanus sativus a trecut în revistă compoziția chimică și proprietățile farmacologice ale plantei, evidențiind tocmai compușii sulfurați, polifenolii și alte substanțe bioactive.
Mai mult, cercetările asupra ridichii au identificat mai multe tipuri de glucosinolați. Un studiu publicat în Journal of Chromatography A a analizat suplimente pe bază de ridiche neagră și a identificat șase glucosinolati diferiți, inclusiv glucorafenin și glucorafasatin.
Cu alte cuvinte, gustul puternic al ridichii nu este întâmplător. O parte dintre substanțele care îi dau caracterul specific sunt tocmai compușii sulfurați pentru care cercetătorii manifestă interes.
Ridichea neagră este prezentată adesea drept un adevărat „medicament natural” împotriva tusei.
Realitatea este ceva mai nuanțată.
Există cercetări experimentale care sugerează că extractele de Raphanus sativus pot influența procese implicate în producerea mucusului. Un studiu publicat în 2025 în BMC Complementary Medicine and Therapies a analizat extracte de ridiche pe celule epiteliale ale căilor respiratorii și a observat reducerea expresiei genei MUC5AC, implicată în producția de mucină.
Este însă foarte important ce înseamnă acest rezultat: studiul a fost realizat pe celule, nu pe oameni care aveau răceală și tuse.
Prin urmare, nu putem spune că un sirop de ridiche neagră vindecă tusea pe baza acestui rezultat.
Putem spune însă că există un mecanism biologic interesant care merită cercetat.
Rețeta tradițională combină, de obicei, ridichea cu miere.
Iar în cazul mierii există dovezi clinice mai clare.
O revizuire sistematică publicată în European Journal of Pediatrics în 2023 a analizat 10 studii privind utilizarea mierii pentru tusea acută la copii. Autorii au constatat că mierea pare să reducă frecvența tusei și poate îmbunătăți somnul, comparativ cu placebo sau lipsa tratamentului, însă au subliniat că nivelul dovezilor este scăzut până la foarte scăzut.
O meta-analiză publicată în BMJ Evidence-Based Medicine a ajuns, de asemenea, la concluzia că mierea poate ameliora frecvența și severitatea tusei și simptomele infecțiilor respiratorii superioare.
Așadar, dacă cineva simte că „siropul de ridiche neagră cu miere îi calmează tusea”, efectul poate avea mai multe explicații. Nu este obligatoriu ca totul să provină exclusiv din ridiche.
Atenție: mierea nu se administrează copiilor cu vârsta sub 1 an, din cauza riscului de botulism infantil.
Ai nevoie de:
1 ridiche neagră de dimensiune medie;
miere, suficientă pentru a umple scobitura.
Spală bine ridichea și taie-i partea superioară, ca și cum ai face un capac. Scobește interiorul, fără să străpungi coaja.
Adaugă mierea în cavitatea formată și pune capacul la loc. Ridichea poate fi așezată într-un pahar sau bol, pentru stabilitate.
Las-o câteva ore, de preferat într-un loc răcoros. Mierea va extrage treptat apă și compuși solubili din ridiche, formând un lichid mai fluid.
Acesta este siropul tradițional.
Se consumă în cantități mici, ca preparat alimentar destinat calmării simptomelor, nu ca înlocuitor al tratamentului medical.
O altă variantă tradițională presupune folosirea zahărului în locul mierii. Din punct de vedere nutrițional, însă, trebuie ținut cont că preparatul devine o sursă suplimentară de zaharuri.
Ridichea este o legumă cu densitate calorică redusă și conține vitamina C, alături de diverse minerale și compuși fitochimici.
Cercetări asupra Raphanus sativus au evidențiat prezența acidului ascorbic, iar valorile pot varia considerabil în funcție de soi și condițiile de cultivare.
În plus, ridichea furnizează glucozinolați, polifenoli și izotiocianați, substanțe investigate pentru proprietățile antioxidante și alte efecte biologice.
Asta nu înseamnă că ridichea „întărește imunitatea” în mod miraculos și nici că poate opri o infecție virală. Este însă o legumă care poate face parte foarte bine dintr-o alimentație variată.
Da, în anumite situații.
Gustul iute și compușii specifici ai ridichii pot fi neplăcuți pentru persoanele cu un tub digestiv sensibil. Consumul crud, în cantități mari, poate favoriza balonarea, disconfortul abdominal sau senzația de arsură la unele persoane.
De aceea, dacă cineva știe că are gastrită, reflux gastroesofagian, ulcer sau alte probleme digestive și observă că ridichea îi accentuează simptomele, nu este indicat să insiste cu remediul doar pentru că este „natural”.
O revizuire privind potențialul nutraceutic al ridichii arată că planta și extractele sale au fost investigate inclusiv în relație cu afecțiuni digestive, însă o mare parte din literatura disponibilă este experimentală, nu reprezentată de studii clinice solide pe oameni.
Natural nu înseamnă automat potrivit pentru orice stomac.
Ridichea face parte din familia cruciferelor, iar acestea conțin glucosinolați. De aici a apărut ideea că persoanele cu hipotiroidism sau Hashimoto ar trebui să elimine complet astfel de legume.
Știința nu susține însă o interdicție atât de simplă.
O revizuire sistematică amplă, publicată în 2024 în International Journal of Molecular Sciences, a analizat 123 de articole despre efectele legumelor Brassica asupra funcției tiroidei. Autorii au concluzionat că majoritatea rezultatelor pun sub semnul întrebării presupunerea potrivit căreia legumele crucifere consumate în mod obișnuit ar avea efecte antitiroidiene importante la oameni.
Și o altă revizuire sistematică privind siguranța plantelor crucifere la oameni a concluzionat că acestea sunt, în general, sigure, excepțiile importante fiind anumite situații precum alergiile.
Prin urmare, nu există motiv ca o persoană cu o afecțiune tiroidiană să elimine automat ridichea din alimentație.
Totuși, situația poate fi diferită atunci când vorbim despre cantități foarte mari, extracte concentrate sau suplimente.
Unele studii experimentale pe animale au identificat efecte asupra tiroidei în condiții de consum cronic de ridiche, dar rezultatele obținute la animale nu pot fi transferate automat la oameni.
Prudența este recomandată în special persoanelor care:
au gastrită, reflux sau ulcer și observă că ridichea le agravează simptomele;
au o alergie la ridiche sau alte plante din aceeași familie;
folosesc extracte concentrate sau suplimente pe bază de ridiche, nu doar leguma ca aliment;
au o boală tiroidiană și intenționează să consume cantități neobișnuit de mari de produse concentrate din crucifere;
urmează tratamente medicamentoase complexe și vor să introducă suplimente sau extracte vegetale.
În cazul unei afecțiuni tiroidiene diagnosticate, dieta nu ar trebui să înlocuiască tratamentul prescris de endocrinolog.
Este una dintre cele mai importante precizări.
Răceala este, în majoritatea cazurilor, provocată de virusuri, iar antibioticele nu tratează infecțiile virale obișnuite.
Ridichea neagră poate fi consumată ca aliment și poate fi folosită tradițional pentru confortul asociat tusei, însă nu există suficiente dovezi clinice pentru a o prezenta drept tratament al infecției respiratorii.
Chiar și în cazul mierii, unde dovezile pentru calmarea tusei sunt mai consistente, cercetătorii vorbesc despre ameliorarea simptomelor, nu despre vindecarea cauzei infecției.
Un sirop tradițional poate fi cel mult un adjuvant pentru o tuse ușoară.
Este necesar consult medical dacă apar dificultăți de respirație, durere toracică, stare generală sever alterată, febră persistentă, sânge în spută, deshidratare sau dacă tusea persistă ori se agravează.
La copii mici, sugari, vârstnici sau persoane cu boli cronice, pragul pentru evaluare medicală trebuie să fie mai scăzut.
Alimentele fermentate sunt "super-eroii" care îți întăresc imunitatea și te feresc de virusuri.
Merită să renunți la zahăr? Uite ce se întâmplă în corpul tău când renunți la zahăr timp de 30 de zile. E uimitor! Ai face asta?
Ți-au ieșit iar cartofii moi, lipicioși sau făcuți doar pe margini? Ține-i 10 minute în apă cu gheață și vezi diferența!
De ce să faci gargară cu sare și apă caldă: un truc simplu pentru sănătatea gâtului.
