De ce ți se zbate ochiul. Ce sunt spasmele pleoapelor și ce poți face pentru a le preveni
Care sunt cauzele spasmelor pleoapelor și de câte tipuri sunt.
Sesiunea de oftalmologie a Congresului Clubului Regal al Medicilor a găzduit, sâmbătă, cursul intensiv de Orbitopatia Graves, primul de acest fel organizat în România! Patologia, care este extrem de ...
Orbitopatia Graves sau boala Graves (Basedow) este o afecţiune autoimună. Organismul produce, practic, o serie de anticorpi împotriva receptorilor hormonilor tiroidieni şi care, datorită asemănării structurale cu ţesuturile moi din interiorul orbitei, duc la apariția unor modificări structurale ale ţesuturilor orbitare.
Drept rezultat al aceste afecțiuni apare exoftalmia (când ochii ies din orbite), retracția pleoapelor şi strabismul, acestea fiind însoţite de vedere dublă.
Sesiunea de oftalmologie a Congresului Clubului Regal al Medicilor a găzduit, sâmbăta trecută, cursul intensiv de Orbitopatia Graves, primul organizat în România pe această temă.
Multe specializări și subspecializări implicate
„Orbitopatia Graves este o patologie atât de complexă, încât impune colaborarea strânsă între oftalmologi din diverse subspecialități: pol anterior, strabologie, neuroftalmologie, glaucom, chirurgie oculoplastică, dar și o foarte puternică legătură cu colegii din alte specialități- endocrinologia, în primul rând, dar și pneumologia, reumatologia, radioterapie, chirurgia tiroidiană și psihologia. Cursul a avut ca scop implementarea în țara noastră a protocolului de diagnostic și tratament EUGOGO - recunoscut la nivel mondial ca unul din cele mai eficiente, dar și user-friendly protocoale”, a explicat dr. Cătălina Dumitrescu.
Noutățile aduse de curs, în afara actualizării datelor în privința patogenezei, diagnosticului și tratamentelor moderne, s-au referit și la rolul imagisticii oculare (OCT) în diagnosticul precoce al orbitopatiei Graves, dar și în diagosticul precoce al celei mai de temut din complicațiile acesteia: neuropatia optică distiroidiană.
Care sunt cauzele spasmelor pleoapelor și de câte tipuri sunt.
Află mai multe despre disconfortul ocular provocat de schimbarea ochelarilor de vedere și ce poți face în acest sens.
Această afecțiune poate prezice apariția demenței cu 12 ani înainte de debutul primelor simptome.
7 obiceiuri pe care le ai și înrăutățesc vederea. Ce recomandă experții pentru prevenirea bolilor oculare.
Procedurile estetice pentru schimbarea culorii ochilor vin cu riscuri semnificative pentru sănătatea oculară.
Acesta este un efect negativ major pe care hipertensiunea arterială îl are. Face ravagii în organism.
Aceasta poate fi o complicație care rezultă ca urmare a operației de cataractă. Poate duce la leziuni de vedere permanente.
Îți vine uneori să plângi, dar nu poți? Ei bine, există cauze medicale și emoționale ale incapacității de a plânge.