Cancer terminal înseamnă că boala nu mai poate fi vindecată. Ce se întâmplă cu pacientul, cât mai poate trăi și ce mai pot face medicii.
Un diagnostic de cancer terminal schimbă radical viața unui pacient și a familiei sale. Termenul este folosit atunci când cancerul nu mai poate fi vindecat, iar tratamentul nu mai poate elimina boala. În această etapă, medicii urmăresc în primul rând controlul simptomelor, reducerea durerii și menținerea unei calități cât mai bune a vieții.
Cancerul terminal nu este același lucru cu un cancer avansat. Un cancer avansat poate răspunde la tratament, iar terapia poate încetini evoluția bolii. În cazul cancerului terminal, tratamentele nu mai pot controla boala în mod suficient pentru a o vindeca.
Cancerul terminal, numit și cancer în stadiu terminal, este o formă de cancer care nu mai poate fi vindecată.
Orice tip de cancer poate ajunge într-o etapă terminală. Diagnosticul nu se referă la un anumit tip de tumoră, ci la situația în care boala nu mai răspunde suficient la tratamentele disponibile pentru a putea fi vindecată sau controlată pe termen lung, notează Healthline.
În această etapă, obiectivul tratamentului se schimbă. Medicii pot urmări:
Cei doi termeni nu au același înțeles. Cancerul avansat este o formă de cancer care s-a extins sau a ajuns într-un stadiu dificil de tratat, dar care poate răspunde încă la terapie. Tratamentul poate încetini evoluția bolii sau poate controla simptomele pentru o perioadă.
Cancerul terminal nu mai poate fi vindecat. În această situație, tratamentele oncologice pot avea un rol limitat, iar atenția se mută tot mai mult către confortul pacientului și controlul simptomelor.
Diferența este importantă deoarece influențează obiectivele tratamentului și deciziile pe care pacientul le poate lua împreună cu medicul.
Nu există un număr exact de zile, săptămâni sau luni care să poată fi stabilit pentru toate persoanele cu cancer terminal.
Speranța de viață depinde de mai mulți factori, printre care:
Medicii pot estima prognosticul pe baza experienței clinice și a unor instrumente medicale. Aceste estimări nu sunt însă exacte.
Unul dintre instrumentele folosite este scala Karnofsky, care evaluează cât de bine poate funcționa o persoană și cât de independentă este în activitățile de zi cu zi.
Există și Palliative Prognostic Score, un instrument care folosește mai multe informații despre pacient pentru a estima prognosticul.
Aceste instrumente nu pot spune cu certitudine cât mai are de trăit o persoană. Ele îi pot ajuta însă pe medici să discute mai clar despre evoluția posibilă a bolii și despre îngrijirea de care pacientul are nevoie.
Cancerul terminal nu poate fi vindecat, dar acest lucru nu înseamnă că pacientul nu mai primește îngrijire medicală. Tratamentul poate avea ca obiectiv reducerea simptomelor și creșterea confortului.
În funcție de situație, medicii pot utiliza medicamente pentru durere, greață, dificultăți de respirație, anxietate sau alte simptome asociate bolii.
În anumite cazuri, chimioterapia, radioterapia sau alte tratamente oncologice pot fi utilizate pentru a încetini boala ori pentru a reduce anumite simptome. Decizia depinde de starea pacientului, tipul cancerului, tratamentele disponibile și obiectivele stabilite împreună cu medicul.
Îngrijirea paliativă are ca scop reducerea suferinței și îmbunătățirea calității vieții. Aceasta nu înseamnă că pacientul este abandonat atunci când tratamentul împotriva cancerului nu mai poate vindeca boala.
Echipa medicală poate interveni pentru controlul durerii și al altor simptome. În același timp, pacientul și familia pot primi sprijin psihologic și social.
Îngrijirea paliativă poate exista și în paralel cu tratamentul oncologic, nu doar în ultimele zile de viață.
În cazul cancerului terminal, deciziile medicale nu țin doar de posibilitățile tehnice ale medicinei. Contează și ceea ce își dorește pacientul. Unele persoane aleg să continue anumite tratamente dacă există șansa unei prelungiri a vieții sau a unei ameliorări a simptomelor. Altele preferă să renunțe la tratamentele care produc efecte adverse importante și să pună accentul pe confort.
Nu există aceeași decizie potrivită pentru fiecare pacient. Discuția cu medicul despre beneficiile și efectele adverse ale fiecărui tratament poate ajuta familia și pacientul să ia decizii mai bine informate.
Un astfel de diagnostic poate provoca teamă, furie, tristețe, vinovăție sau chiar o stare de amorțeală emoțională. Nu există o singură reacție corectă.
Pacientul poate avea nevoie de timp pentru a înțelege ce i se întâmplă. Sprijinul familiei, al medicului și al unui psiholog poate fi important.
Este util ca pacientul să primească răspunsuri clare despre ceea ce urmează și despre opțiunile pe care le are.
După un diagnostic de cancer terminal, discuția cu oncologul poate deveni dificilă. Câteva întrebări pot ajuta:
Nu este greșit ca pacientul să ceară o explicație simplă și directă. Familia poate participa la aceste discuții dacă pacientul dorește.
Atunci când boala nu mai poate fi vindecată, este util ca pacientul să discute din timp despre preferințele sale.
Aceste discuții pot include locul în care dorește să primească îngrijiri, persoanele pe care vrea să le aibă aproape și tipurile de intervenții medicale pe care le acceptă sau nu le acceptă.
Un plan anticipat de îngrijire poate ajuta familia și medicii să respecte dorințele pacientului dacă acesta nu mai poate lua singur anumite decizii.
Un diagnostic de cancer terminal nu înseamnă că toate deciziile dispar. Pentru unii pacienți, timpul rămas poate însemna apropierea de familie, o călătorie, întâlniri cu persoane importante sau pur și simplu păstrarea rutinei de zi cu zi atât cât starea de sănătate permite.
Important este ca aceste alegeri să țină cont de ceea ce își dorește pacientul și de recomandările echipei medicale.
Diagnosticul afectează nu doar pacientul, ci și familia. Rudele pot avea nevoie de informații despre evoluția bolii, controlul simptomelor și modul în care pot ajuta. Este important ca familia să discute deschis cu medicii și să ceară sprijin atunci când situația devine prea greu de gestionat.
Sprijinul psihologic poate fi util atât pentru pacient, cât și pentru aparținători. Informațiile despre cancerul terminal nu pot înlocui discuția cu medicul oncolog sau cu echipa de îngrijire paliativă. Prognosticul și opțiunile de tratament trebuie stabilite individual, în funcție de situația medicală a fiecărui pacient.