Un simplu test de sânge poate oferi indicii despre sănătatea prostatei, dar un rezultat „crescut” nu înseamnă automat cancer. Noile ghiduri australiene schimbă modul în care este privit testul PSA.
PSA nu este un test care spune direct dacă ai cancer, ci măsoară o proteină produsă de prostată.
Pentru bărbații cu risc mediu, ghidurile australiene din 2026 recomandă ca între 50 și 69 de ani testarea PSA să fie luată în considerare o dată la doi ani, după o discuție cu medicul.
Un PSA crescut poate apărea și în mărirea benignă a prostatei, inflamații sau infecții, nu doar în cancer.
Screeningul poate salva vieți, dar vine și cu riscul de rezultate fals pozitive, supradiagnosticare și tratamente inutile.
Cancerul de prostată este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer la bărbați. În Australia, aproximativ 200 din 1.000 de bărbați vor fi diagnosticați cu această boală până la vârsta de 85 de ani. Însă probabilitatea de a muri din cauza ei este mult mai mică: aproximativ 18 din 1.000 de cazuri.
Tocmai această diferență explică de ce depistarea precoce este mai complicată decât pare. Unele tumori pot fi agresive și trebuie descoperite cât mai devreme. Altele cresc atât de lent încât nu ar fi provocat niciodată probleme pe parcursul vieții.
În acest context, testul PSA rămâne principalul instrument de depistare, dar nu este perfect. Noile ghiduri australiene privind testarea PSA, actualizate în 2026 pentru prima dată într-un deceniu, încearcă să stabilească mai clar cine, când și cât de des ar trebui să ia în considerare acest test.
PSA, sau antigenul specific prostatic, este o proteină produsă de prostată. Rolul ei este de a lichefia lichidul seminal, astfel încât spermatozoizii să se poată deplasa.
O cantitate mică de PSA ajunge în sânge, iar testul de sânge măsoară această cantitate.
Problema este că prostata poate elibera mai mult PSA din numeroase motive. Un nivel crescut poate apărea în cazul unui cancer, dar și în hiperplazia benignă de prostată, inflamația prostatei sau o infecție.
De aceea, PSA este mai degrabă un test al prostatei decât un test care confirmă cancerul.
În plus, prostatele produc în mod natural cantități diferite de PSA. Diferențele dintre bărbați sunt influențate inclusiv genetic, genele explicând până la 16% din variația nivelurilor de PSA.
Pentru bărbații cu vârsta între 50 și 69 de ani, un nivel total de peste 3,0 ng/mL este considerat ridicat în ghidurile australiene.
Dar nici un rezultat normal nu poate exclude complet cancerul. Unele tumori produc foarte puțin PSA.
Noile recomandări australiene pun accentul pe decizia informată, nu pe testarea automată a tuturor bărbaților.
Pentru persoanele cu risc mediu:
45-49 de ani: poate fi făcut un singur test PSA inițial, opțional, după discutarea avantajelor și dezavantajelor cu medicul. Scopul poate fi obținerea unei valori de referință, cu care să fie comparate valorile ulterioare.
50-69 de ani: medicii de familie ar trebui să propună posibilitatea testării PSA la fiecare doi ani, după o discuție despre beneficii și riscuri.
70 de ani și peste: decizia este individuală. Testarea poate fi luată în considerare în special atunci când speranța de viață este de peste șapte ani.
Pentru bărbații cu risc mediu sub 45 de ani, testarea de rutină nu este recomandată.
Există bărbați pentru care monitorizarea ar trebui să înceapă mai devreme.
Ghidurile includ în categoria de risc crescut, printre alții, bărbații care au:
o variantă dăunătoare confirmată a genei BRCA2;
un frate diagnosticat cu cancer de prostată;
un tată diagnosticat înainte de vârsta de 65 de ani;
cel puțin două rude de gradul al doilea care au murit din cauza cancerului de prostată;
ascendență din Africa subsahariană.
Pentru aceștia, recomandarea este testarea PSA o dată la doi ani, începând de la 45 de ani.
Recomandările privind testarea PSA pentru bărbații aborigeni și din Insulele Strâmtorii Torres sunt aceleași ca pentru populația generală.
Un rezultat crescut nu înseamnă că pacientul are automat nevoie de biopsie.
Dacă valoarea este neobișnuit de mare sau a crescut față de valoarea de referință, testul poate fi repetat. În funcție de rezultate și de situația pacientului, medicul poate recomanda ulterior o investigație RMN a prostatei.
Dacă există suspiciunea unei tumori, următorul pas poate fi biopsia, prin care este prelevată o mică mostră de țesut și analizată în laborator.
Interesant este că examinarea rectală nu mai este recomandată de rutină împreună cu testarea PSA în aceste ghiduri.
Există argumente importante în favoarea screeningului.
Un studiu urmărit timp de 30 de ani a arătat că 82% dintre cazurile letale de cancer de prostată au apărut la bărbați al căror nivel inițial de PSA era peste media pentru vârsta lor. Asta sugerează că valoarea inițială poate oferi informații utile despre riscul ulterior.
O analiză Cochrane care a inclus aproape 800.000 de participanți din întreaga lume a estimat că screeningul PSA a prevenit aproximativ două decese prin cancer de prostată la fiecare 1.000 de bărbați testați.
Aceeași analiză a estimat că, la fiecare 1.000 de bărbați testați, au fost prevenite aproximativ cinci cazuri de cancer metastatic, adică tumori care s-ar fi răspândit în alte părți ale organismului.
Dar există și cealaltă parte a problemei.
Primul risc este rezultatul fals pozitiv. PSA poate fi crescut chiar dacă bărbatul nu are cancer. Rezultatul poate genera anxietate, poate necesita repetarea analizelor și, uneori, poate duce până la biopsie, deși nu există o tumoră.
Al doilea risc este supradiagnosticarea. Aceasta apare atunci când testul identifică un cancer real, dar atât de lent evolutiv încât acesta nu ar fi provocat niciodată simptome și nu ar fi scurtat viața pacientului.
Un studiu cu o perioadă de urmărire de 15 ani a estimat că aproximativ unul din șase cazuri de cancer depistate printr-un singur screening a fost supradiagnosticat.
Problema apare atunci când un astfel de cancer este tratat inutil. Operația, radioterapia sau terapia de privare androgenică pot avea efecte permanente asupra funcției urinare, intestinale și sexuale.
Există și un al treilea risc: rezultatul fals negativ. Un PSA aflat în limite normale nu exclude complet cancerul, iar un rezultat liniștitor poate întârzia investigațiile necesare atunci când există simptome sau factori de risc.
Nu orice cancer de prostată trebuie tratat imediat.
În cazul unor tumori cu risc scăzut, medicii pot opta pentru supraveghere activă, în locul intervenției chirurgicale sau al radioterapiei imediat după diagnostic.
Ideea este simplă: dacă tumora crește foarte lent și nu amenință pacientul, aceasta poate fi monitorizată, iar tratamentul poate fi inițiat dacă apar semne că boala evoluează.
În cadrul acestei strategii pot fi efectuate măsurători regulate ale PSA și controale medicale periodice.
Tot aici se explică și rolul tot mai important al RMN-ului înaintea biopsiei. Într-un studiu, 28% dintre bărbații care au făcut mai întâi RMN au evitat complet biopsia.
Înaintea unei analize aparent simple, discuția cu medicul poate fi mai importantă decât testul în sine.
Pentru un bărbat fără simptome, decizia depinde de vârstă, istoricul familial, factorii genetici, riscul individual și speranța de viață.
O întrebare utilă înainte de recoltarea sângelui este: „Dacă PSA iese crescut, aș fi dispus să fac investigațiile recomandate în continuare, inclusiv RMN sau, dacă este necesar, biopsie?”
Dacă răspunsul este „nu”, beneficiul testării poate fi mai limitat, deoarece un PSA izolat nu oferă un diagnostic.
Iar recomandările privind screeningul se referă la persoanele fără simptome. Apariția sângelui în urină sau spermă, a unor probleme urinare noi ori a unor dureri pelviene sau osoase inexplicabile necesită evaluare medicală, indiferent de vârstă și indiferent de o valoare anterioară a PSA, conform Medical Xpress.
Important: recomandările prezentate provin din ghidurile australiene din 2026 și nu trebuie confundate automat cu protocoalele aplicabile în România. Pentru un bărbat din România, decizia privind testarea PSA trebuie discutată cu medicul de familie sau urologul, în funcție de riscul individual.