Boala Gură-Mână-Picior: cauze, simptome, tratament. Cum să previi această boală și ce metode sunt eficiente pentru tratare
Boala Gură-Mână-Picior: cauze, simptome, tratament.Care sunt metodele eficiente de tratare a bolii și cum să o previi.
"Nu cunoaștem încă majoritatea cauzelor care duc la dignosticul de cancer pediatric, dar, din ceea ce știm până acum, putem vorbi despre două cauze majore – factori genetici și cei de mediu.
Factori genetici și de mediu
În primul rând, ne referim la bolile genetice (congenitale sau ereditare) și iată de ce este foarte important să cunoaștem istoricul întregii familii: dacă au existat cazuri de cancer este clar că este nevoie să apelăm la screeninguri periodice pentru a preveni un eventual cancer la copil. Apoi, la factorii de mediu, avem în primul rând anumite virusuri care sunt asociate cu cancerul. Hepatita B și C, virusul Epstein Barr, virusul HPV. Un alt factor îl reprezintă radiațiile. Fie că vin din mediu, fie că vin în urma unui tratament cu radiații la care copilul este supus, pot declanșa un cancer pediatric. Substanțele chimice joacă și ele un rol. De exemplu, anumite medicamente pe care mama le ia în timpul sarcinii cresc riscul apariției cancerului oricând în timpul vieții copilului, nu neapărat imediat după naștere.
Poluarea, inclusiv cea asociată cu utilizarea tehnologiei de ultimă generație (telefoane, tablete) poate crește frecvența cancerelor la copii (leucemii, tumori de creier, anumite tipuri de sarcoame)", explică Prof Dr. Inci Ayan, oncolog pediatru.
În ultimii 40 ani, au apărut multe îmbunătățiri ale terapiilor oncologice destinate tipurilor de cancer diagnosticate la copii. De asemenea, a crescut și rata de supraviețuire în cazul acestor afecțiuni.
Cancer cu diagnostic precoce, rata de succes de până la 90%
"Acum, tratăm cu succes mai bine de 60% din cazurile de cancer pediatric (raportat la toate tipurile și indiferent de stadiul în care a fost diagnosticată boala). Dar, rata de succes crește până la 90% în cazurile de cancer cu diagnostic precoce, mai ales în cazul limfoamelor, tumorilor renale sau altor tipuri de tumori solide, dar dacă boala este prea răspândită, în stadiu avansat, rata de succes scade, din păcate, la 10% chiar dacă se aplică metode agresive de tratament.
La începuturile oncologiei, tumorile doar se palpau, apoi s-au putut vizualiza pe filmele radiologice. Ulterior, s-au introdus computer tomograful și rezonanța magnetică, apoi, medicina nucleară a permis evaluarea activității tumorale, prin PET-CT. Deci traseul a fost de la tumori de mari dimensiuni până la structuri celulare premergătoare cancerelor", afirmă Prof. Dr. Inci Ayan.
Boala Gură-Mână-Picior: cauze, simptome, tratament.Care sunt metodele eficiente de tratare a bolii și cum să o previi.
Dr. Cornelia Preda, șeful Secției de Neonatologie de la Spitalul Clinic SANADOR, ne-a vorbit despre icterul la bebeluși.
Aspirina și riscurile administrării acesteia la copii. Ce sindrom poate cauza?
Cum putem ajuta copiii să treacă peste neofobie. Pediatrul Ilinca Tranulis are o explicație legată fobia celor mici.
Bolile virale se răspândesc cu o viteză îngrijorătoare. Medicii trag un semnal de alarmă.
Un copil în vârstă de doi ani, care fusese operat pe creier și care făcuse gripă cu virus de tip B, a murit sâmbătă la Spitalul Grigore Alexandrescu
Ticurile nervoase la copii: când sunt normale și când ar trebui să ne îngrijoreze? Ce boli ascund ticurile nervoase?
Medicul pediatru Mihai Craiu a prezentat o foarte utilă lecție de utilizare a inhalatoarelor pentru copii.
Care este cauza apariției cearcănelor la copii. Una dintre ele este dată de o boală rară.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Pepenele, fructul cel mai iubit al verii, cu multiple beneficii pentru sănătate.
Expunerea prenatală la substanțe ignifuge de flacără poate crește riscul problemelor de citire la copii, susține un studiu.