Medicii de familie, noi servicii pentru pacienți oferite la domiciliu
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
Creșteri salariale, personal medical. Guvernul a dat o OUG pentru finanțarea creșterilor salariale promise prin lege angajaților din sistemul medical.
Creșteri salariale, personal medical. Reprezentanții Sanitas anunță, într-un comunicat, că joi, 23 mai, după mai multe luni de negociere cu Guvernul, Guvernul a dat o Ordonanță de urgență inițiată de Ministerul Sănătății legat de problema finanțării creșterilor salariale prevăzute de OUG 114/2018 începând cu 1 ianuarie 2019.
„S-a depășit astfel vidul legislativ creat de legiuitor, vid care a constrâns managerii unităților sanitare să ia măsuri extreme de tăiere sau reducere a unor componente salariale ale angajaților și /sau să reducă din cheltuielile aferente materialelor sanitare și îngrijirii pacienților.
Deși vine cu întârziere, salutăm totuși decizia Guvernului de a finanța creșterile salariale și avem speranța că unitățile sanitare vor putea astfel să deblocheze sume importante de bani care prin redistribuire să poată readuce echilibrul financiar în sistem", precizează reprezentanții SANITAS.
Potrivit sursei citate, Consiliul Național al Federației SANITAS din 19 februarie 2019 a decis înaintarea către Guvern și celelalte instituții de resort a unui document care cuprinde 7 revendicări fără soluționarea cărora sistemul public de sănătate va intra curând în colaps.
De atunci și până acum, SANITAS susține că a desfășurat o multitudine de acțiuni prin intermediul cărora ar fi atras atenția guvernanților și a factorilor de decizie locali asupra tuturor inechităților și lacunelor legislative din sistemul de salarizare și cel de finanțare a unităților sanitare.
„La întâlnirile din ultimele două luni, care au avut loc sub coordonarea directă a Cancelariei primului-ministru, ne-am concentrat pe rezolvarea celor mai imperative și urgente solicitări ale organizațiilor SANITAS afiliate la Federație și anume: asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate și reluarea negocierilor Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector „Sănătate. Activități sanitar veterinare", fără a omite, la niciuna din ședințele de lucru amintite, vreuna din celelalte solicitări ale membrilor noștri.
Finanțarea creșterilor salariale fiind acum legiferată, începând de săptămâna viitoare SANITAS se va concentra pe finalizarea negocierilor și semnarea Contractului Colectiv de Muncă, în regim de urgență, cu păstrarea clauzelor favorabile angajaților, existente în vechiul contract. De asemenea, vom solicita în continuare stabilirea unui calendar al ședințelor lucrative la nivel guvernamental, cu termene rezonabile pentru soluționarea tuturor revendicărilor SANITAS aflate încă în negociere", mai arată comunicatul semnat de reprezentanții Biroului Operativ al Federației SANITAS din România.
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
De ce să alegem asigurările medicale complementare. Ce trebuie să știm despre beneficiile acestora.
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.